Calendarul lansărilor monoposturilor Formula 1 2025. Când se pregătesc echipele să prezinte noile mașini
Potrivit site-ului oficial, evenimentul de lansare a monoposturilor din 2025 va fi unul cu totul special, care marchează 75 de ani de la înființarea acestui sport.
Formula 1 va găzdui pentru prima dată un eveniment de lansare a sezonului la The O2 din Londra, unde toate cele 10 echipe – împreună cu cei 20 de piloţi şi directorii de echipă – se vor reuni pentru a-şi dezvălui imaginea pentru noul sezon.
Seara spectaculoasă va include, de asemenea, interviuri cu figuri cheie din sport, precum şi divertisment şi prezentatori invitaţi speciali. Evenimentul va fi organizat de BrianBurkeCreative, care a oferit ceremoniile de deschidere şi de închidere pentru Marele Premiu inaugural din Las Vegas, de Stufish Entertainment Architechs, DX7 Design şi compania de producţie 1826.
Evenimentul de lansare de două ore va avea loc în data de 18 februarie, începând la ora 2000 GMT. Fanii care nu vor putea fi prezenţi fizic – cererea mare a dus la epuizarea rapidă a biletelor pentru spectacol – vor putea totuşi să ia parte la acţiune, deoarece lansarea va fi transmisă în direct, detalii suplimentare urmând să fie dezvăluite. Pe lângă dezvăluirea imaginii la lansarea sezonului, unele echipe îşi vor organiza propriile evenimente.
Prima care a confirmat data lansării a fost Ferrari, echipa lui Charles Leclerc şi Lewis Hamilton anunţând că evenimentul va avea loc la Maranello, pe 19 februarie. Monopostul Haas pentru 2025 va ieşi pe pistă pentru prima dată când echipa americană va finaliza o zi de filmare la Silverstone în 16 februarie, deşi îşi va păstra prezentarea caroseriei pentru marea seară de la The O2. Mercedes a confirmat, de asemenea, că maşina sa de Formula 1 din 2025 – Mercedes-AMG F1 W16 E Performance – va fi dezvăluită lumii la 24 februarie.
Principalele date de lansare înaintea sezonului Formula 1 2025
Williams: 14 februarie, la Silverstone
Haas: 16 februarie Silverstone (zi de filmare)
Eveniment de lansare F1 75 Live (toate echipele): 18 februarie The O2
Ferrari: 19 februarie Fiorano
Mercedes: 24 februarie – locul urmează să fie anunţat.