HomeInterneVom avea tabere internaționale de gimnastică

Vom avea tabere internaționale de gimnastică

spot_img

Din această vară, gimnastele de la cluburi din străinătate se pot antrena la Deva alături de sportivele de la cluburile din România și de componentele loturilor naționale, într-un proiect pilot lansat de Federația Română de specialitate.
“Dăm drumul unui proiect de tabere internaționale cu program de gimnastică și program interactiv cultural. Sperăm să fie un proiect de succes prin care copiii, practicanți ai gimnasticii, șă își dorească să se antreneze o jumătate de zi – pentru că suntem în vacanță și vom avea doar un singur antrenament”, a declarat Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.
Pe lângă antrenamente, gimnastele vor fi angrenate și în alte activități extrasportive. “În partea a doua a zilei vor diverse programe, nu numai de socializare, dar și de schimb intercultural. Vor vizita, vor învăța istorie, cultură, lucruri care să le îmbogățească viața”, a mai spus președintele Federației Române de Gimnastică.
Proiectul va fi lansat în colaborare cu Primăria Municipiului Deva, Consiliul Județean Hunedoara și Liceul Sportiv „Cetate Deva”.
În 2026, Carmencita Constantin vrea să aducă taberele internaționale în orașul în care s-a născut Nadia Comăneci. Atunci se împlinesc 50 de ani de la primul 10 din istoria olimpică a gimnasticii, obținut de româncă la Jocurile Olimpice de la Montreal.
“Ne dorim să facem aceste tabere la Onești, ocazie cu care dorim să readucem în amintirea generațiilor de copii mici modelul Nadiei și motivația de a ajunge într-o zi o Nadia”, a mai declarat Carmencita Constantin.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img