Pilotul spaniol Jorge Martin, campionul mondial en titre din MotoGP, a suferit fracturi la mâna dreaptă și la piciorul stâng după căzăturile suferite miercuri, în prima zi a testelor care se desfășoară la Sepang (Malaezia), urmând să revină în Spania pentru a fi operat.
Martin a suferit cele două accidentări la prima sa luare de contact cu Aprilia, noua sa echipă. El a fost transportat la spital pentru un control amănunțit, unde i-au fost detectate cele două fracturi.
În vârstă de 27 de ani, Jorge Martin a cucerit în 2024 primul său titlu de campion mondial la categoria regină a motociclismului viteză, sub culorile echipei Ducati-Pramac. El s-a alăturat echipei Aprilia în intersezon.
Prima dintre cele trei zile de teste de la Sepang a fost dominată de pilotul francez Fabio Quartararo (Yamaha), cronometrat pe un tur de pistă în 1 min 57 sec 555/1000, potrivit Agerpres.
Primul Mare Premiu de MotoGP al sezonului 2025 este programat pe 2 martie în Thailanda. Martín a câştigat titlul cu Ducati în sezonul trecut.
Accident horror al campionului mondial la MotoGP
Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.