HomeInterneNoi majorări de taxe și impozite

Noi majorări de taxe și impozite

spot_img

„Nu exclud că nu vor exista discuții vizavi de noi modificări fiscale“, a declarat deputatul PNL Florin Roman. Liberalul consideră că bugetul de stat pe 2025 este unul cumpătat, dar crede că în funcție de evoluția economiei și de discuțiile cu instituțiile financiare internaționale, ar putea fi luate în calcul noi majorări de taxe și impozite.
Deputatul PNL Florin Roman consideră că bugetul pe 2025 este cumpătat, dar crede că, în funcție de evoluția economiei și de discuțiile cu instituțiile financiare internaționale, ar putea fi luate în calcul noi majorări de taxe și impozite.

„Eu spun că e un buget cumpătat, în ton cu vremurile, iar vremurile nu sunt dintre cele mai bune, nu doar în România, ci și la nivel european, pentru că chiar Banca Mondială ne dă o estimare de creștere economică în zona euro de aproximativ 1,1%, pe când noi ne propunem în baza indicatorilor macro-economici o creștere de 2,5%“, a spus Florin Roman, la RFI.

La remarca realizatorului că PNL și PSD au mai spus în trecut că nu vor majora taxe și impozite și cu toate astea au făcut-o și întrebat de ce nu ar fi la fel și acum, deputatul liberal a replicat: „În 2024, chiar eu, în calitate de deputat, am depus acel amendament pentru prima dată în 34 de ani în legea bugetului de stat, în care am spus foarte clar că nu creștem impozite și taxe și anul trecut, cu excepția prevederilor de la finele anului 2023, nu au existat majorări de impozite și taxe. Eu nu vă spun că nu vom avea majorări de impozite și taxe, că spuneați că PNL, PSD, UDMR spun că nu vor fi. Eu cred că trebuie să fim oameni raționali, să urmărim exact care sunt efectele implementării Ordonanței trenuleț, avem și o vizită a Băncii Mondiale în România, care ne va face o prognoză foarte clară pe ceea ce urmează și eu nu exclud că nu vor exista discuții vizavi de noi modificări fiscale. Sigur că noi nu ne dorim și tocmai din acest motiv am acceptat să mergem pe varianta asta de buget, care reduce practic cheltuielile și ne ajută în îmbunătățirea colectării veniturilor“.

Întrebat dacă nu exclude eventuale noi majorări de taxe și impozite, el a spus: „Nu, nu exclud și au fost discuții în spațiul public, atât referitoare la o eventuală creștere a TVA-ului, au fost discuții referitoare la comasarea unor cote, sunt mai multe lucruri care se discută, deocamdată sunt doar scenarii, nu sunt lucruri care s-au convenit, iar acest buget este construit pe cadrul fiscal existent, după adoptarea Ordonanței trenuleț, la finele anului trecut“.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img