Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) solicită guvernului soluţii, nu recomandări, în condiţiile în care peste 4.000 de şcoli din România funcţionează fără a avea toate autorizaţiile necesare, ceea ce reprezintă un risc pentru elevi, dar şi pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional.
„De câte tragedii mai e nevoie pentru a acționa preventiv?” întreabă reprezentanţii CNE, amintind câteva situaţii în care elevi sau cadre didactice au fost puse în pericol în şcoală. Una dintre ele a avut loc chiar la sfârşitul lunii ianuarie, când o bucată de tencuială a căzut din tavan într-un dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina. De asemenea, în 2023, o elevă a murit după ce zidul internatului Liceului «Tamasi Aron» din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit peste mai mulţi copii cazaţi acolo.
„Peste 4000 de școli din România funcționează fără autorizațiile necesare, ceea ce ne determină să milităm pentru ca actorii implicați în educație să beneficieze de un mediu comprehensiv, care să asigure o acumulare eficientă a informațiilor. Contrar așteptărilor, la momentul actual, aceștia sunt expuși zilnic unor riscuri fizice și psihologice.
Ne exprimăm profundul regret față de incidentele recente, care au demonstrat că școala, locul unde elevii trebuie să se simtă protejați și susținuți, poate deveni cu ușurință un spațiu promotor al neliniștii și nesiguranței.
Nu putem să rămânem indiferenți față de întâmplarea de la Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr»” din Câmpina sau de tragicul eveniment care a avut loc în clădirea internatului Liceului «Tamasi Aron» din Odorheiu Secuiesc, unde un elev și-a pierdut viața. De asemenea, semnalăm punerea în pericol a cadrului didactic de la Colegiul Național «Elena Ghiba Birta» din Arad.
Fiecare astfel de eveniment a evidențiat încă o dată vulnerabilitatea actului educațional, lipsa acută de resurse și măsurile de protecție insuficiente. Din păcate, toate aceste cazuri ne conduc, în mod inevitabil, la o necesară introspecție: câte astfel de tragedii mai trebuie să se întâmple pentru ca, în loc să reacționăm tardiv, să începem să luăm măsuri concrete pentru prevenirea lor?”, spun reprezentanţii elevilor.
În acest context, ei afirmă că aşteaptă soluţii şi nu promisiuni şi că sistemul educaţional are nevoie de mult mai multe lucruri decât de schimbarea planurilor-cadru, care ar trebui să fie centrate pe nevoile elevilor.
„De prea mult timp, aceste probleme sunt tratate în mod superficial. Este o realitate care ne afectează pe toți, iar indiferența nu mai poate reprezenta o opțiune. Pe această cale, solicităm decidenților soluții implementabile, nu eventuale promisiuni”, solicită CNE.
Alte solicitări venite din partea elevilor se referă la „redefinirea costului standard pe elev”, la consolidarea instituţiilor de învăţământ cu risc seismic, la refacerea instalațiilor electrice și de încălzire sau asigurarea condițiilor sanitare adecvate.
„Subfinanțarea și lipsa unei infrastructuri adecvate nu doar că dăunează calității actului educațional, dar influențează negativ parcursul firesc al lucrurilor, periclitând viețile oamenilor”, avertizează Consiliul Naţional al Elevilor.
Elevii acuză – Cad școlile pe noi!
Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.