Vin noi vești proaste pentru români! După explozia facturilor, managerii estimează o creștere accentuată a prețurilor în comerțul cu amănuntul în perioada ianuarie-martie 2025. Creșteri de prețuri sunt așteptate și în ceea ce privește serviciile, industria prelucrătoare și construcții, potrivit tendințelor în evoluția activității economice, publicată de INS.
În cadrul anchetei de conjunctură din luna ianuarie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -5%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -4%, iar pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -6%). Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7%), dar și o creștere a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +38%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +8%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +14%), dar și o creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +46%).
De asemenea, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -4%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +24%).
ULTIMA ORĂ: Prețurile sar din nou în aer!
Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.