HomeInterneTraficanții de droguri vând mâncare de pisici

Traficanții de droguri vând mâncare de pisici

spot_img

Doi tineri au fost arestați preventiv, după ce ar fi introdus prin intermediul unei firme de curierat în țară droguri comandate din Olanda, ascunse în pungi cu mâncare pentru pisici.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Structura Centrală au documentat activitatea infracțională a două persoane, un bărbat și o femeie, cu vârste de 20 și 23 de ani, cercetate pentru trafic internaţional și trafic intern de droguri de mare risc.
În noiembrie 2024, persoanele în cauză ar fi comandat din Olanda și introdus în România, prin intermediul unei firme internaționale de curierat, un colet ce ar fi conținut aproximativ 600 de grame de cristal, ascunse într-o pungă de hrană pentru pisici.
De asemenea, în ianuarie 2025, cei doi ar fi comandat, tot din Olanda, şi ar fi introdus pe teritoriul național, prin intermediul unei firme de curierat, un colet ce ar fi conținut aproximativ 580 de grame de cristal.
În timpul unor percheziții făcute la locuințele acestora, polițiștii au mai confiscat două grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii au dispus reținerea celor doi, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img