Germania şi-a îndeplinit obiectivul NATO de a cheltui 2% din Produsul său Intern Brut pentru apărare în 2024, a declarat luni guvernul, deşi cu mult sub solicitarea preşedintelui SUA Donald Trump, de până la 5%, relatează Reuters.
Sub guvernul de centru-stânga al cancelarului Olaf Scholz, Germania a intensificat cheltuielile militare de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022, atât pentru a furniza arme Kievului, cât şi pentru a-şi moderniza propriile forţe armate.
Dar Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a confruntat cu constrângeri bugetare, fiind afectate perspectivele pentru noi angajamente de finanţare militară pe termen lung.
Trump, care a fost învestit preşedinte luni, a spus recent că membrii alianţei militare NATO ar trebui să cheltuiască chiar 5% din PIB pentru apărare – ceea ce ar fi o creştere uriaşă faţă de obiectivul actual şi un nivel la care nicio ţară NATO , inclusiv Statele Unite, nu ajunge în prezent.
Trump a redus finanţarea apărării către NATO în ultima parte a primului său mandat, în 2017-2021, şi a afirmat frecvent că SUA plătesc mai mult decât cota care le revine în mod echitabil.
El a promis că va cere Europei să ramburseze SUA pentru „aproape 200 de miliarde de dolari” în muniţii trimise în Ucraina şi nu s-a angajat să trimită ajutoare suplimentare la Kiev.
Reuters a citat anterior surse ale Ministerului german de Finanţe, potrivit cărora Germania a îndeplinit obiectivul NATO anul trecut.
Cota NATO va fi îndeplinită chiar dacă 4,3 miliarde de euro din fondurile disponibile în 2024 nu au fost utilizate, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
În total, au fost disponibili 90,8 miliarde de euro, ceea ce ar fi corespuns unei cote NATO de 2,1% din producţia economică. Detalii despre toate cheltuielile care au fost luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivului NATO vor fi publicate în februarie, au indicat surse din Ministerul Finanţelor.
Hai că se poate! Germania dă 2% la Apărare!
Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.