Pregătește-ți privirea pentru un spectacol astronomic rar! Duminică, 21 septembrie 2025, Saturn, cunoscut drept „Regele Inelelor”, va oferi cea mai spectaculoasă apariție a sa din întregul an.
Planeta va ajunge...
Infarctul ar putea fi declanșat de bacterii, arată un studiu revoluționar realizat de cercetători din Finlanda și Marea Britanie.
Un studiu internațional publicat recent în Journal of the American Heart...
O analiză realizată de Revolut, care a acoperit atât piețele europene, inclusiv România, dar și destinații din afara Europei, arată care au fost țările în care românii au fost...
Jaqueline Cristian, locul 50 WTA, s-a calificat, noaptea trecută, în turul trei al probei de simplu feminin din cadrul turneului de grand slam US Open.
Cristian a învins-o în turul...
Mihai Rotaru, principalul acționar al celor de la Universitatea Craiova, a reacționat, imediat după calificarea istorică a oltenilor în grupele Conference League, prima de când acesta este implicat la...
FCSB - Aberdeen 3-0. Gigi Becali (67 de ani), patronul campioanei, a savurat din plin calificarea echipei lui în grupa principală de Europa League. Cel mai fericit, dincolo de...