Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că finalul anului 2026 aduce deja o ușoară revenire a economiei, iar în 2027 ne așteptăm la o creștere economică a României între 1,7% și 2%. A doua veste bună dată de ministrul Finanțelor este că va exista cu siguranță o indexare a pensiilor, mai așteaptă câteva date și se va lua o decizie cu privire la procentul de creștere.
”Încercăm, pe cât posibil, să găsim acel mix de măsuri care să nu aibă un efect asupra creșterii economice și asupra oamenilor mai mare decât cel pe care l-au avut până acum.
Totuși, noi coborâm: venim de la 9% și ajungem la 6% în acest an. Și mai avem trei ani de zile programați pentru a ajunge la 3%. Deci efortul acesta pe care îl mai avem de făcut se întinde pe încă trei ani. Dar, dacă îl facem pe creștere economică, este mult mai ușor de dus pentru toată lumea: și pentru noi, ca stat, și pentru companii, și pentru oameni.
De aceea este foarte important că există un consens că România va avea creștere economică în 2027. Unii spun că va fi de 2%, alții spun că va depăși 2%. Noi credem că va fi undeva la 1,7-1,8%, dar toată lumea este de acord că anul viitor vom avea creștere economică.
Cu o creștere în 2027 la acest nivel și cu o gestiune corectă și serioasă a bugetului public, fără derapaje prea mari în nicio direcție, eu cred că ne vom reveni.
Și, dacă vă uitați puțin la cifrele din luna august, comparativ cu august anul trecut, datele Institutului Național de Statistică arată că lucrările de construcții au crescut cu 40%. Bineînțeles, este pe fondul finalizării PNRR, dar este important. Exporturile au crescut cu 11%, la fel de important.
Deci sunt niște semne. Este adevărat, nu sunt poate la nivelul așteptărilor, dar sunt niște semne care ne transmit că trimestrul al treilea ar putea să fie un trimestru de revenire. Un trimestru al treilea care să fie pozitiv, care să pună bazele, încet-încet, astfel încât, să sperăm, la finalul anului să avem un rezultat chiar mai bun.
Eu cred că, în trimestrul al treilea, în momentul în care se vor publica datele, dacă se confirmă acest lucru și trimestrul indică o revenire tehnică, atunci putem spera ca în trimestrul al patrulea, care este cel mai important din an și care are cea mai mare greutate, să avem un rezultat chiar mai bun decât cel indicat de prognoza de recesiune de 0,4%.
Ministrul Finanțelor a explicat că va exista cu siguranță o indexare a pensiilor, mai așteaptă câteva date și se va lua o decizie cu privire la procentul de creștere.
„Am discutat despre indexarea pensiilor. Trebuie să o facem. În momentul în care vom avea toate datele integrate în platformă, vom avea decizia în Guvern. Dar va fi o indexare a pensiilor.
Nazare: Luăm în calcul scăderea TVA la alimente
„Mi-aș dori foarte mult, foarte mult, dacă am putea să facem acest lucru. Numai că trebuie să fim foarte atenți. Trebuie să fim foarte atenți la impactul oricărei măsuri de scădere a unui impozit sau a unei taxe și la implicațiile pe care le poate avea, inclusiv pentru absorbția banilor din PNRR, din cererea 6.
Pentru că știți foarte bine că avem un jalon de reformă fiscală care presupune două cote de TVA, de 11% și de 21%. Sunt foarte atent când discut despre aceste lucruri și nici nu vreau să cresc așteptările oamenilor. Trebuie să calculăm extrem de bine fiecare decizie pe care o vom lua în momentul în care închidem bugetul pe 2027.”, a mai spus Nazare.



