Analiză LE MONDE (Franța), via Rador: Dezvăluit de presă la sfârșitul verii, cazul unui fost ofițer de Securitate care conduce de douăzeci de ani serviciul de protecție al președintelui a reaprins neîncrederea românilor în instituții, pe fondul unei crize politice. Istoricii privesc nuanțat influența persistentă a foștilor membri ai serviciilor de securitate.
Era un secret pe care îl știa toată lumea, dar pe 26 august a.c. a fost dezvăluit în detaliu publicului larg, într-o investigație a publicației Recorder: generalul Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază al președinției române din 2005, a făcut parte dintr-o unitate militară a Securității care a reprimat protestatarii la București, pe 21 decembrie 1989, în timpul Revoluției împotriva dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu, provocând moartea a 48 de persoane. El a fost prezent și în timpul violentei mineriade din iunie 1990, când minerii au fost chemați să-i bată pe manifestanții mobilizați împotriva primului președinte al perioadei de tranziție, Ion Iliescu, acuzat că aparținea vechii gărzi comuniste. Două evenimente care au marcat tânăra democrație românească și ale căror dosare judiciare rămân nesoluționate.
Actualul președinte al României, Nicușor Dan, a respins aceste dezvăluiri, în pofida dovezilor prezentate. O atitudine care i-a dezamăgit pe susținătorii săi și a accentuat pierderea încrederii românilor în reprezentanții lor politici și în instituții, într-un context de criză politică persistentă de la căderea guvernului proeuropean, în mai.
Serviciile de informații sunt vizate în mod special, fiind acuzate că ar controla țara ca demne moștenitoare ale Securității și că ar forma astfel un fel de „stat paralel”. Pentru specialiștii în domeniu, aceste afirmații conțin o parte de adevăr. „Această idee s-a dezvoltat de-a lungul timpului pentru că existau suficiente argumente care să o alimenteze”, observă istoricul Stejărel Olaru, autorul unei cărți despre supravegherea gimnastei Nadia Comăneci (Nadia Comăneci în vizorul poliției secrete, Robert Laffont, 2022).
În 1989, Securitatea număra aproximativ 30.000 de persoane, la o populație de circa 23 de milioane de locuitori. Jumătate dintre acestea făceau parte din trupele de Securitate, care aveau să formeze Jandarmeria Română după Revoluție. Potrivit istoricului, cifra pare relativ mică în comparație cu efectivele celorlalte poliții secrete din țările fostului bloc estic, însă, în România, instituția s-a bazat pe o vastă rețea de informatori. Cel puțin 650.000 de persoane au colaborat cu Securitatea între 1948 și 1989, dintre care 200.000 în ultimii zece ani ai regimului Ceaușescu.
„Eșec sistemic”
Spre deosebire de alte țări din fostul bloc comunist, România eliberată de dictatură nu a cunoscut o ruptură clară de vechile cadre ale regimului, în special în cele două principale servicii de informații, cel intern (SRI) și cel extern (SIE). „Justiția de tranziție din România a fost un eșec sistemic, mai ales din cauza absenței unei legi a lustrației [îndepărtarea cadrelor comuniste din aparatul politic și administrativ], ceea ce a permis menținerea personalului și aceste episoade repetate de complicitate între serviciile de informații, justiție și politică”, susține Stejărel Olaru.
Autorul evocă și dificultățile întâmpinate de cercetători în accesarea arhivelor în ultimii treizeci de ani. O parte dintre documente au fost distruse în 1989 și 1990, în timp ce altele au fost folosite în scopuri politice sau ascunse pentru a disimula un trecut compromițător. În anii 2000, Stejărel Olaru a pierdut un proces împotriva SRI, după ce solicitase să afle numărul exact al foștilor agenți ai Securității care lucrau în instituție. El estimează că aproximativ 80% dintre cei recrutați de SRI în anii 1990 proveneau din fosta poliție secretă. Consideră că această proporție este astăzi mai mică în cadrul serviciilor, deși continuă să iasă la iveală nume precum cel al lui Lucian Pahonțu.
Este și cazul lui Traian Băsescu, președinte între 2004 și 2014. Acesta a fost lipsit de drepturile aferente statutului de fost președinte după ce, în 2022, o hotărâre judecătorească i-a confirmat trecutul de colaborator al Securității. „Subiectul a stârnit mai puțin interes în ultimii ani, cu excepția momentelor în care asemenea cazuri arată că trecutul nu dispare niciodată”, subliniază Stejărel Olaru.
Rămâne însă dificil de evaluat influența reală asupra vieții politice a unor persoane precum Lucian Pahonțu, la fel ca aceea a serviciilor de informații, care rămân puternice: numărul mandatelor conducătorilor lor nu este limitat, iar bugetele continuă să crească în contextul războiului din Ucraina vecină.
Pentru istoricul Mădălin Hodor, vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), înființat în 1999, „adevărul se află undeva la mijloc”: există o implicare în domeniile politic și economic, fără ca aceasta să însemne atotputernicie. „Problema ține de responsabilitatea actorilor politici însărcinați să exercite controlul asupra acestor servicii. Fără stăpân, câinele poate considera că este lăsat să facă ce vrea”, explică metaforic istoricul. El amintește că SRI nu mai are director de trei ani, deși președintele Nicușor Dan ar fi trebuit să numească unul după alegerea sa, în mai 2025.
Pentru a confrunta acest trecut apăsător, într-o perioadă în care numeroase videoclipuri de pe TikTok elogiază regimul Ceaușescu, expoziția „A.REST 1989”, deschisă la Muzeul Național de Istorie până în decembrie, prezintă pentru prima dată înregistrări audio și video cu suspecți deținuți ilegal. Considerați opozanți ai regimului, aceștia sunt interogați și supuși torturii psihologice de către Securitate. Sunt imagini brute, excepționale, „fără punere în scenă și fără scenariu”, făcute publice fără a trece prin filtrul foștilor ofițeri care controlează relatarea faptelor, insistă istorica Oana Demetriade, de la CNSAS. În opinia sa, această parte a istoriei este încă prea puțin studiată la școală.
