Persoanele care depun sesizări privind tăierile ilegale din păduri pot participa și la controale.
Este anunțul autorităților de la Mediu, care au lansat o platformă unde cetățenii pot depune sesizări și pot vedea în timp real controalele comisarilor de la Garda Forestieră.
Într-un singur ocol, din județul Cluj, hoții au tăiat peste 1.000 de metri cubi de lemn, iar paguba depășește un milion de lei.
Nu a costat nimic
Pe noua platformă, cetățenii pot depune cereri, petiții și pot solicita să participe la controlul din teren pe care l-au semnalat.
George Gârbacea, inspector general al Gărzii Forestiere: O să primească pe mail-ul din care a trimis numărul petiției, că a fost înregistrat automatizat și după poate să verifice ce s-a întâmplat cu petiția lui. Totul anonim, n-o să fie niciodată expusă public, deci totul este în siguranță.
Platforma, făcută de șeful Gărzii Forestiere, nu a costat nimic. Este menită să reducă tăierile ilegale, care au produs doar anul acesta un prejudiciu estimat la aproape 4 milioane de lei.
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului: Avem de exemplu la Garda Forestieră Brașov, în județul Brașov, un ocol silvic unde au fost identificate nu mai puțin de 669 de cioate, aproximativ 430 mc identificați, un prejudiciu de 200 mii de lei. La garda forestieră Râmnicu Vâlcea au fost identificate în ocolul silvic Drăgășani 97 de arbori tăiați ilegali, peste 410 arbori care au fost avariați în urma exploatării ilegale.
În plus, 350 de puncte de monitorizare au fost montate pe drumuri forestiere din toată țara. Au rolul să identifice, cu ajutorul inteligenței artificiale, transporturile de lemn. Dacă nu au avizele necesare, sunt trimise automat alerte către inspectorii din teren.



