Încă două nave au fost atacate de drone, în Marea Neagră, de această dată în zona economică a Bulgariei.
Una s-a scufundat rapid și nu se știe nimic despre echipaj. Loviturile s-au produs la mai puțin de 24 de ore după ce un cargou turcesc a fost țintit în zona economică a țării noastre. Pericolul din Marea Neagră sporește teama navigatorilor.
Potrivit autorităților bulgare, atacul cu drone atât maritime, cât și aeriene, s-a produs în jurul orei 3 noaptea. Echipajele de la bord au raportat imediat daune majore.
Evaluările inițiale indică un posibil atac rusesc
Potrivit Reuters, o sursă din domeniul securității maritime a declarat că atacul din apele Bulgariei ar fi fost, cel mai probabil, comis de Rusia, citează btvnovinite.bg.
O sursă din domeniul securității maritime a precizat că evaluările inițiale ale atacului indică faptul că acesta ar fi fost, cel mai probabil, un atac rusesc.
Radev nu a indicat cine s-ar afla în spatele atacului, dar a făcut referire la războiul Rusiei din Ucraina.
„Dacă acest război nu se încheie la timp, va continua să-și extindă aria geografică și va crește riscul unui conflict global”, a declarat acesta.
Soarta echipajului este necunoscută
Cargoul Alfa Watan – lung de 84 de metri și lat de 12 metri – sub pavilion Togo, se afla la aproximativ 130 de km în larg față de stațiunea Nessebar, din Bulgaria. A fost atât de grav avariat încât s-a scufundat rapid. Nava se îndrepta spre portul Sulina.
Mario Smurkov, guvernatorul regiunii Varna: „Da. Nu știm nimic despre echipaj.”
La 8 km distanță se afla cargoul Able – și el lovit de drone. Sub pavilion Palau, plecase de la Galați și se îndrepta spre Istanbul. Cei 18 membri ai echipajului – indieni și turci – au raportat un incendiu puternic la bord și au cerut ajutor de urgență. Au fost salvați cu toții de feribotul bulgăresc Dioscuria. Un marinar a suferit însă arsuri pe 45 la sută din suprafața corpului și primește îngrijiri medicale.
Sute de nave de transport, în Marea Neagră
În acest moment, în Marea Neagră, în apropiere de țara noastră și de Bulgaria, se află câteva sute de nave de transport.
Radu Miruță, ministrul Transporturilor: „Există niște culoare pentru care Armata României, Armata Bulgariei și Armata Turciei, împreună, dau garanții că navigația se desfășoară în siguranță. Acum, sigur că, din perspectiva eficienței, mulți navigatori se gândesc să meargă și prin alte părți.”
Romeo Stavar, manager companie shipping: „Aceste drumuri recomandate care trec pe lângă coastă lungesc, de fapt, drumul navei. Implicit, consumul de combustibil este mai mare.”
Pe piața internațională de asigurări, Marea Neagră este considerată o zonă cu risc sporit din cauza războiului.
Anton Antoniadis, expert maritim: „O să vedem diseară ce se întâmplă pe piețe după cele două nave de la bulgari. Deja am intrat în incident și piețele vor reacționa.”
Din iulie și până acum, alte trei nave au fost avariate de drone în apropiere de România.



