Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, contestă modul în care sunt comparate costurile energiei produse din cărbune și gaze cu cele ale energiei fotovoltaice și eoliene și susține că în cazul regenerabilelor sunt adesea omise costurile necesare pentru asigurarea continuității alimentării: stocare, echilibrare, rețele, capacități de rezervă și înlocuirea echipamentelor.
Într-o amplă analiză publicată pe LinkedIn, intitulată „Mitul din energie: «Cărbunele și gazele sunt cele mai scumpe forme de energie»”, Chisăliță susține că o comparație corectă nu ar trebui să aibă în vedere doar costul producerii unui MWh în momentul în care există soare sau vânt, ci costul asigurării energiei în permanență.
„Ni se spune că energia produsă din cărbune este cea mai scumpă, în timp ce fotovoltaicul și eolianul reprezintă cele mai ieftine forme de electricitate. Afirmația este repetată atât de des, încât a dobândit statutul unui adevăr care nu mai trebuie demonstrat. Dar un MWh produs atunci când bate vântul sau strălucește soarele nu este același produs cu un MWh disponibil exact atunci când consumatorul are nevoie de el. Primul este un MWh dependent de natură. Al doilea este un MWh garantat de infrastructură”, afirmă Dumitru Chisăliță.
Președintele AEI susține că, pentru ca tehnologiile să poată fi comparate în condiții similare, ar trebui să li se impună aceeași obligație: furnizarea energiei 24 de ore din 24 și 365 de zile pe an, indiferent de condițiile meteorologice.
În cazul energiei solare și eoliene, calculul ar trebui să includă, potrivit acestuia, supradimensionarea capacităților, stocarea, pierderile la încărcarea și descărcarea bateriilor, înlocuirea acestora, capacitățile de rezervă, serviciile de echilibrare, întărirea rețelelor, repowering-ul instalațiilor eoliene, dezafectarea și reciclarea.
„Dacă vrem să aflăm care tehnologie este cu adevărat mai ieftină, trebuie să cerem tuturor același lucru: pe o piață concurențială să asigure 100% din energia necesară, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, indiferent de oră, anotimp sau condiții meteorologice. Într-o asemenea comparație, nu mai putem evalua numai panoul fotovoltaic sau turbina eoliană. Trebuie să evaluăm întregul sistem necesar pentru transformarea unei producții variabile într-o alimentare continuă”, arată Chisăliță.
Acesta afirmă că o parte dintre costurile generate de integrarea surselor variabile ajung în prezent în tarifele de rețea, serviciile de sistem, schemele de sprijin sau mecanismele de capacitate, ceea ce face ca simpla comparație a costului de producție al centralelor să nu reflecte, în opinia sa, costul întregului sistem.
Chisăliță prezintă și o serie de estimări proprii privind costul energiei atunci când tehnologiilor li se cere să asigure continuitatea furnizării. „Pentru un mare consumator industrial, un sistem fotovoltaic capabil să asigure continuitatea ar ajunge, potrivit estimărilor, la 200–350 €/MWh, față de 145–235 €/MWh pentru cărbune, 130–200 €/MWh pentru gaz și 110–140 €/MWh pentru hidroenergie”, afirmă acesta.
În cazul unui consumator casnic, Chisăliță indică valori de 350–450 euro/MWh pentru un sistem fotovoltaic care ar garanta continuitatea, comparativ cu 190–300 euro/MWh în cazul cărbunelui, 170–260 euro/MWh pentru gaze și 140–180 euro/MWh în cazul hidroenergiei.
Valorile reprezintă estimările prezentate de Dumitru Chisăliță în analiza sa, iar textul postării nu prezintă metodologia detaliată aflată la baza fiecărui interval.
Una dintre principalele probleme invocate de Chisăliță este diferența dintre costul producerii electricității și costul disponibilității acesteia la momentul în care apare consumul.
„Un parc fotovoltaic poate produce foarte ieftin la prânz, într-o zi însorită. Dar consumatorul nu folosește energie numai la prânz. Are nevoie de electricitate și la ora 20:00, când fotovoltaicul nu mai produce, consumul rămâne ridicat, iar prețul pieței poate crește de câteva ori”, afirmă președintele AEI.
În acel moment, energia trebuie furnizată din alte surse — baterii, hidrocentrale, importuri sau centrale dispecerizabile pe gaze ori cărbune — iar toate aceste soluții au costuri, argumentează el.
„Dacă energia produsă la prânz trebuie transferată doar până seara, sunt necesare baterii, invertoare, infrastructură de racordare și acceptarea pierderilor de conversie. Dacă trebuie acoperite câteva zile consecutive fără suficient soare sau vânt, necesarul de stocare crește enorm. Dacă vrem să mutăm energia din vară în iarnă, nu mai discutăm despre câteva baterii, ci despre construirea unui sistem energetic complet diferit”, afirmă Chisăliță.
Expertul atrage atenția și asupra situațiilor în care energia ajunge să aibă prețuri foarte mici, zero sau chiar negative pe piața angro. Potrivit acestuia, asemenea momente nu demonstrează că întregul sistem de alimentare cu energie a devenit ieftin, ci pot indica faptul că producția este mai mare decât capacitatea de consum, stocare sau transport.
„Un MWh produs la prânz, într-o piață suprasaturată, nu are aceeași valoare cu un MWh livrat la vârful de consum. Putem avea energie cu preț zero sau chiar negativ în anumite ore și, în același timp, un sistem energetic tot mai scump. Nu este nicio contradicție”, susține Chisăliță.
„Prețul zero nu înseamnă cost zero. Uneori înseamnă doar că sistemul nu mai poate valorifica energia produsă”, adaugă acesta. Chisăliță contestă și comparațiile privind costurile pe durate de câteva decenii în cazul în care nu sunt luate în calcul înlocuirile succesive ale unor componente.
El arată că, într-o analiză pe 50 de ani, o centrală convențională sau o amenajare hidroenergetică nu ar trebui comparată cu investiția inițială într-o instalație fotovoltaică fără să fie incluse înlocuirile de panouri, invertoare și baterii.
„Nu putem lua investiția inițială a regenerabilelor, să o împărțim la energia produsă timp de jumătate de secol și să omitem echipamentele care trebuie înlocuite de două sau trei ori în acest interval. Aceasta nu este o eroare de aritmetică. Este o manipulare prin stabilirea convenabilă a frontierelor calculului”, afirmă președintele AEI.
„Cărbunele este scump și pentru că am decis să fie scump”
O altă parte a analizei privește efectul politicilor climatice europene asupra competitivității cărbunelui.
Chisăliță recunoaște costurile directe ale acestei forme de producție — combustibil, exploatare minieră, transport, mentenanță, instalații de depoluare, precum și efectele asupra mediului și sănătății — dar subliniază rolul certificatelor de emisii în creșterea costurilor.
„Putem considera justificată eliminarea treptată a cărbunelui din motive climatice și de mediu. Dar trebuie să recunoaștem că o parte din pierderea competitivității sale nu este exclusiv tehnologică. Este rezultatul explicit al unei opțiuni politice”, afirmă Chisăliță.
România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență eliminarea producției de electricitate pe bază de huilă și lignit până în 2032, în paralel cu dezvoltarea capacităților regenerabile și a unor capacități noi, inclusiv pe gaze.
La 1 ianuarie 2026, potrivit datelor Transelectrica, Sistemul Energetic Național dispunea încă de 2.095 MW capacitate brută instalată pe cărbune și 2.802 MW pe hidrocarburi. În același timp, capacitatea fotovoltaică ajunsese la 3.094 MW, cea eoliană la 3.136 MW, iar hidroenergia însuma 6.688 MW.
Cum funcționează prețul marginal în Europa
Chisăliță abordează și mecanismul de formare a prețului pe piața europeană, arătând că centralele pe gaze pot ajunge să stabilească prețul pentru toți producătorii în anumite intervale.
„Gazul este penalizat pentru emisii, utilizat pentru echilibrare, împins să funcționeze mai puține ore și obligat să rămână disponibil. Dar când devine necesar, costul său ridicat stabilește prețul de care beneficiază inclusiv regenerabilele”, afirmă el.
Comisia Europeană confirmă că piața angro de electricitate din UE funcționează pe principiul prețului marginal („pay-as-clear”) prin care producătorii acceptați pentru acoperirea cererii într-un anumit interval primesc prețul ofertei marginale necesare pentru satisfacerea consumului. Reforma pieței europene intrată în vigoare în iulie 2024 nu a eliminat acest sistem, ci a introdus și a consolidat instrumente pe termen lung, precum contractele PPA și contractele pentru diferență în două sensuri, tocmai pentru reducerea expunerii consumatorilor la volatilitatea pieței spot.
Reforma europeană cuprinde, de asemenea, reguli privind mecanismele de capacitate, prin care statele pot remunera disponibilitatea unor capacități considerate necesare pentru siguranța alimentării în situațiile în care piața energiei, singură, nu oferă suficiente stimulente pentru menținerea acestora.
„Consumatorul plătește întregul sistem”
În finalul analizei, Dumitru Chisăliță susține că testul relevant pentru evaluarea costului unei tehnologii nu este doar prețul MWh produs, ci factura finală suportată de consumator.
„Dacă fotovoltaicul și eolianul sunt atât de ieftine, de ce factura consumatorului nu scade automat pe măsură ce puterea regenerabilă instalată crește? Pentru că factura nu conține numai energia produsă. Ea include transportul, distribuția, echilibrarea, rezervele, investițiile în rețea, stocarea, taxele, mecanismele de capacitate și schemele de sprijin”, afirmă președintele AEI.
„Consumatorul nu plătește numai costurile unei instalații la cantitatea de energie panoului. Plătește întregul sistem necesar pentru ca energia să ajungă la priză exact în secunda în care apasă întrerupătorul”, continuă acesta.
Chisăliță precizează că argumentul său nu este unul împotriva dezvoltării regenerabilelor și nici unul de idealizare a cărbunelui.
„Cărbunele poate fi scump. Nu există niciun motiv pentru idealizarea lui și nici pentru ignorarea costurilor sale de mediu și sănătate. Dar nici regenerabilele nu sunt gratuite, iar intermitența nu este un amănunt tehnic. Este caracteristica fundamentală care determină arhitectura și costul sistemului construit în jurul lor”, afirmă acesta.
Concluzia președintelui Asociației Energia Inteligentă este că toate tehnologiile ar trebui analizate după aceleași criterii – continuitatea furnizării, aceeași perioadă de funcționare, același nivel de siguranță și includerea tuturor costurilor necesare pentru funcționarea sistemului.
„Aceasta este minciuna elegantă a energiei: comparăm prețul integral al continuității cu prețul parțial al intermitenței și ne prefacem că am demonstrat care tehnologie este mai ieftină. Iar ceea ce eliminăm din calcule nu dispare. Este doar mutat, discret și elegant, în factura consumatorului”, conchide Dumitru Chisăliță.
