Ianis Hagi pare că a decis să plece de la Alanyaspor, după doar un sezon. Se pare că va accepta oferta celor de la Maccabi Tel Aviv. Românul este așteptat miercuri pentru a efectua vizita medicală. Tricolorul a jucat, luni seara în meciul cu Rizespor, dar a fost înlocuit în minutul 40, deși nu avea vreo accidentare.
Discuțiile dintre Hagi și Maccabi Tel Aviv s-ar fi purtat pe repede înainte, iar acum este așteptat în Israel pentru a face vizita medicală și, dacă nu apar probleme la teste, va semna un contract cu Maccabi Tel Aviv, scrie Fanatik.
Tricolorul mai are contract cu Alanyaspor până la finalul acestui sezon. A jucat pentru turci în 32 de meciuri, a marcat cinci goluri și a dat două pase decisive în ultimele 12 luni.
Ianis Hagi s-a confruntat cu anumite probleme medicale
Românul s-a confruntat cu anumite probleme medicale în ultimele săptămâni. Nu a putut juca, iar de la revenire nu aprins prea multe minute.
“Yusuf (n.r. cel care i-a luat locul lui Hagi) s-a antrenat toată săptămâna pe poziția pe care a jucat astăzi. Am făcut schimbarea la antrenament cu Hagi. Ianis nu a avut mult mingea, nu a câștigat duelurile. Pentru Hagi este primul meci pe care îl începe ca titular, iar schimbarea… așa am decis eu.
Aveam nevoie să aduc puțin mai multă viteză, să fim puțin mai agresivi în dueluri și, ținând cont de toate aceste aspecte, am hotărât să-l schimb pe Hagi”, a spus Joao Pereira, antrenorul lui Alanyaspor, la finalul meciului.



