HomeExterneCorfu sub Cod Roşu, incendiile înconjoară Atena

Corfu sub Cod Roşu, incendiile înconjoară Atena

spot_img

Treizeci și nouă de incendii de vegetație au izbucnit marți în Grecia, în decurs de doar câteva ore, pe fondul temperaturilor ridicate și al secetei persistente. Cel mai grav incendiu a izbucnit pe insula Salamina, în apropiere de Atena, unde flăcările au cuprins și un depozit cu materiale scoase din uz.

Incendiul s-a extins într-o zonă de vegetație aflată în apropierea celei mai mari baze navale a Greciei. Pompierii au transmis că baza Marinei elene nu este în pericol.

Flăcările au mistuit vegetația dintr-un defileu, iar intervenția este una de amploare. Mai multe avioane și elicoptere specializate în stingerea incendiilor au fost mobilizate pentru a limita extinderea focului, alături de numeroși pompieri și voluntari, relatează DPA și postul public ERT.

Martorii au afirmat că au auzit explozii în timpul incendiului, după ce focul a ajuns la depozitul în care erau păstrate diverse materiale scoase din uz. Serviciile de urgență au transmis alerte localnicilor și le-au cerut să se îndepărteze de zona afectată.

Un alt incendiu a izbucnit într-o zonă rurală din Beoția, regiune situată la nord-vest de Atena. Pompierii au intervenit pentru limitarea focarelor, în condițiile în care vremea favorizează propagarea rapidă a flăcărilor.

Autoritățile elene mențin un nivel ridicat de alertă din cauza condițiilor meteorologice. Pentru miercuri, riscul de incendii este considerat foarte ridicat, nivelul 4 din 5, în mai multe zone din vestul țării, inclusiv în insulele Ionice Corfu, Lefkada, Kefalonia și Zakynthos.

Situația este agravată de seceta persistentă, care a redus umiditatea vegetației și favorizează izbucnirea și propagarea incendiilor.

În centrul Atenei, temperaturile au ajuns marți la 40 de grade Celsius. Meteorologii estimează că valul de căldură va continua până la începutul săptămânii viitoare, menținând presiunea asupra serviciilor de intervenție și crescând riscul unor noi incendii de vegetație.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img