HomeInterneVreme rea sau ceaţă în loc de poliţie pe Waze

Vreme rea sau ceaţă în loc de poliţie pe Waze

spot_img

Poliţia ar putea dispărea de pe harta şoferilor. Funcţia care anunţă radarele şi echipajele în aplicatiile de trafic ar putea fi blocată, astfel încât şoferii să nu mai poată ocoli controalele importante. Decizia judecătorilor europeni nu se aplică încă în ţara noastră. Dar conducătorii auto români s-au gândit deja cum să o fenteze.

Cea mai folosită funcție de pe aplicațiile de trafic, care arată unde sunt radarele și echipajele poliţiei, ar putea fi blocată, după o decizie a curții de justiție a Uniunii Europene. Pentru cei obişnuiţi să conducă cu ochii pe hartă, vestea nu pică tocmai bine.

În Franţa măsura se aplică deja. Judecătorii europeni cred ca e nevoie de aceste restricții și în alte țări.

“Vor fi în continuare raportate accidentele, obstacolele și alte lucruri care țin de siguranța rutieră, tocmai pentru a creşte siguranța rutieră. Însă atunci când există controale ale poliției care au scopul de a descoperi şoferi care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, sau a substanțelor interzise sau anumite operațiuni speciale, atunci organele competente pot solicita restricţionarea retransmiterii acestor date”, explică Ştefan Musoiu, Europarlamentar.

Variante s-au și găsit. Nici nu se aplică încă restricţiile, că şoferii au găsit soluţia.

“Vrea să scoată opţiunea să mai poţi raporta poliţie în aplicaţie, aşa că mă gândesc să votăm toţi şi să alegem de comun acord unul dintre aceste rapoarte pe care să îl punem atunci cand este poliţie. Vreme rea, drum închis, pericol. Haideţi să alegem unul împreună care să știm că ăla înlocuiește şmecheria”, spune un şofer.

Şoferii au stabilit noi coduri, prin reţelele sociale
Pe reţelele sociale s-au stabilit deja noi coduri: vremea rea anunţă poliţia, iar ceaţa, radarul.

Și nu este doar o soluţie discutată pe internet. Inclusiv aici, în Piaţa Victoriei, unde sunt polițiștii, prezenţa lor este semnalată în aplicaţie, atât ca filtru de poliţie cât şi ca alertă de vreme rea. Semn că şoferii încearcă să se obişnuiască cu noul cod pentru a se avertiza între ei.

“Este un fel de şoarecele şi pisica. Poliţia va găsi alte variante de a-i descuraja. Rolul principal al aparatelor radar este de a tempera viteza şi nu de a da amenzi”, spune Dan Jianu, şef direcţia rutieră.

Pentru ca regula să se aplice în ţara noastră, este nevoie de un proiect de lege, adoptat de Parlament.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img