Sfântul Ilie Tesviteanul este sărbătorit luni, 20 iulie, de Biserica Ortodoxă Română, fiind unul dintre cei mai cinstiți sfinți din calendarul ortodox. În credința populară, el este văzut ca aducător de ploaie în vreme de secetă, făcător de minuni și stăpân al tunetelor și fulgerelor. Ziua este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri păstrate de generații, despre care se spune că aduc noroc, belșug și protecție împotriva fenomenelor meteo extreme.
Cine a fost Sfântul Ilie Tesviteanul
Potrivit tradiției creștine, Sfântul Ilie s-a născut cu peste 800 de ani înainte de Hristos, în ținutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoți.
Viața sa s-a desfășurat într-o perioadă în care poporul evreu se îndepărtase de credința în Dumnezeu și se închina idolilor, în timpul domniei regelui Ahab.
O legendă spune că, la nașterea sa, tatăl a avut o vedenie în care oameni îmbrăcați în alb l-au înfășat pe prunc în scutece de foc și i-au dat să guste o flacără, simbol al credinței și al râvnei pentru Dumnezeu care avea să-i călăuzească întreaga viață.
În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este descris ca un personaj puternic și neînfricat, care străbate cerul într-un car de foc, însoțit de tunete și fulgere, lovindu-i pe diavoli cu un bici de foc.
Tot lui îi este atribuită puterea de a aduce ploaia în perioadele de secetă sau de a dezlănțui furtuni puternice. Legendele mai spun că nu și-a încheiat misiunea pe pământ, ci a fost ridicat la cer, unde va rămâne până la sfârșitul lumii, când se va lupta cu căpetenia diavolilor.
Tradițiile și obiceiurile respectate de Sfântul Ilie
Ziua Sfântului Ilie era considerată una de mare sărbătoare, motiv pentru care oamenii evitau orice muncă, crezând că astfel își vor feri gospodăriile de grindină.
De asemenea, exista obiceiul de a nu consuma mere, pentru ca grindina să nu ajungă la dimensiunea acestora. În dimineața zilei de 20 iulie se culegeau plante de leac, în special busuioc, care era dus la biserică pentru a fi sfințit. După întoarcerea acasă, femeile îl ardeau, iar cenușa era păstrată și folosită în scopuri terapeutice. Tot în această zi, ele ofereau de pomană din roadele gospodăriei pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice.
Pomenirea morților și începutul recoltării mierii
Sărbătoarea este legată și de pomenirea sufletelor morților, în special a copiilor. În trecut, femeile chemau copiii din sat sub un măr, scuturau pomul și împărțeau merele căzute ca pomană.
Totodată, în biserici erau aduse bucate pentru pomenirea morților, cunoscute drept Moșii de Sânt-Ilie, iar în gospodării se organizau mese de pomenire. Pentru apicultori, această zi marca începutul recoltării mierii. Tradiția spunea că stupii puteau fi deschiși doar de bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil, în timp ce femeile nu aveau voie să intre în stupină. După recoltare, familia și invitații gustau din mierea nouă și ciocneau un pahar de țuică îndulcită cu miere, în semn de belșug.
Moment important pentru ciobani și marile târguri de vară
Sărbătoarea marca și mijlocul verii pastorale, fiind prima zi în care ciobanii puteau coborî din nou în sate după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, aceștia obișnuiau să le ofere iubitelor sau soțiilor furci de tors din lemn, lucrate cu migală.
În aceeași perioadă aveau loc și unele dintre cele mai cunoscute târguri tradiționale din România. Renumit este bâlciul de Sânt-Ilie de la Fălticeni, atestat încă din 1814 prin hrisovul lui Scarlat Vodă Calimach și considerat, la acea vreme, al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig.
De asemenea, pe 20 iulie sunt organizate evenimente precum Târgul de fete de pe Muntele Găina, nedeea mocănească de la Covasna, Târgul feciorilor de la Săcele, Nedeea de la Polovragi și Șezătoarea de la Fălticeni.
Potrivit tradiției populare, sărbătoarea continuă și în ziua de 21 iulie, când este cinstit Ilie-Pălie, considerat vizitiul care conduce carul de foc al Sfântului Ilie.
