HomeExterneSpania arde la propriu

Spania arde la propriu

spot_img

Un incendiu de pădure izbucnit joi, la sfârşitul zilei, în apropiere de Almeria, în Andaluzia (sudul Spaniei), a făcut şase morţi, dintre care unii au fost găsiţi în propriile vehicule, au anunţat autorităţile, informează AFP.

În total, „12 persoane au decedat în incendiul de pădure izbucnit joi după-amiază în comuna Los Gallardos, după cum a confirmat direcţia serviciilor de urgenţă. Decesele au avut loc într-un cătun din Bedar, iar unele victime au fost găsite în vehicule“, au declarat serviciile regionale într-un comunicat, scrie AGERPRES.

Aproximativ 150 de pompieri cu cinci autocisterne au fost mobilizaţi pe parcursul nopţii de joi spre vineri pentru stingerea incendiului, a precizat aceeaşi sursă.

Autorităţile regionale au declanşat în timpul nopţii „faza de urgenţă, situaţia operaţională 2, a planului (de luptă împotriva incendiilor), având în vedere evoluţia şi potenţialul ridicat al incendiului“, a adăugat comunicatul. Unitatea Militară de Urgenţă (UME), dedicată celor mai delicate situaţii, „va fi desfăşurată în următoarele ore pe teren“, au adăugat autorităţile.

Evacuări masive și drumuri închise: localnicii au fugit din calea flăcărilor
Locuitorii din mai multe cartiere au fost evacuaţi din cauza dezastrului. O femeie care a suferit arsuri şi o altă persoană, intoxicată cu fum, au fost transportate la un spital local.

„Alte patru persoane au primit îngrijiri la faţa locului pentru afecţiuni respiratorii şi arsuri uşoare“, au precizat autorităţile regionale din Andaluzia. De asemenea, în jur de 50 de persoane sunt cazate într-un centru cultural, iar mai multe drumuri au fost închise din cauza incendiului.

Care a fost cauza dezastrului
Numărul de urgenţă „a gestionat peste 150 de apeluri de la cetăţeni care raportau incendiul; primele apeluri indicau că flăcările se aflau la kilometrul 511 al (drumului) N-340A. În aceste prime avertizări, martorii au indicat că un cablu căzut a fost cauza incendiului şi că flăcările s-au extins rapid către zona forestieră din apropierea drumului“, potrivit comunicatului.

Spania se confruntă în prezent cu un val de căldură, iar mai multe zone din Andaluzia fuseseră plasate sub alertă portocalie în ultimele zile. La sfârşitul lunii mai, premierul spaniol Pedro Sanchez asigurase că Spania va mobiliza în timpul verii „cel mai important“ dispozitiv de combatere a incendiilor din istoria ţării.

În ultimii ani, Spania s-a confruntat cu valuri de căldură din ce în ce mai lungi, începând încă din primăvară şi continuând vara, cu temperaturi care au depăşit uneori 40°C, creând condiţii favorabile pentru incendii devastatoare.

În 2025, peste 393.000 de hectare au fost distruse de flăcări în Spania, conform Sistemului European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS), acestea fiind cele mai grave incendii din istoria recentă a ţării.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img
Previous article