Meteorologii au emis vineri dimineață noi alerte cod portocaliu și galben de furtuni puternice și vijelii, ce vizează jumătate de țară până mâine dimineață. Sâmbătă, este prognozat vânt puternic în mai multe județe, când intră în vigoare o alertă cod galben.
Primul cod galben de vreme instabilă a intrat în vigoare de la ora 10.00 și este valabil până la ora 17.00.
Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, Maramureș, vestul, centrul și nordul Munteniei și zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm).
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30…40 l/mp.
De la ora 12.00 intră în vigoare o alertă cod portocaliu de vijelii, valabilă până la ora 17.00.
Astfel, în sudul și estul Transilvaniei și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice cu rafale de 70…90 km/h, grindină de medii dimensiuni (1…3 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp.
Codul portocaliu de vijelii este valabil în 3 iulie, ora 12 – 3 iulie, ora 17. Codul galben de furtuni este valabil în 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 17
Ulterior, de la ora 17.00, intră în vigoare un alt cod galben de furtuni, care se mută în sudul și estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30 l/mp.
De asemenea, până la ora 22.00, este cod portocaliu în Carpații Orientali și Meridionali, unde vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Codul galben de furtuni este valabil în 3 iulie, ora 17 – 4 iulie, ora 08. Codul portocaliu este valabil în 3 iulie, ora 17 – 3 iulie, ora 22
Alertă de vânt puternic sâmbătă
În același timp, ANM a emis și o alertă cod galben de vânt puternic, pentru intervalul 4 iulie, ora 08 – 4 iulie, ora 23.
În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h.
Alerta cod galben de vânt puternic este valabilă în 4 iulie, ora 08 – 4 iulie, ora 23
ANM menționează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe parcursul zilei de sâmbătă (4 iulie) local în Muntenia.



