HomeGeneralitățiRezultatele complete la Evaluarea Națională

Rezultatele complete la Evaluarea Națională

spot_img

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 arată diferențe importante între județe, dar și între candidații din mediul urban și cei din mediul rural.

La nivel național, 113.192 de elevi, adică 79% dintre candidații prezenți la toate probele, au obținut medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 30.059 de candidați, respectiv 21%, au avut medii sub 5. Datele sunt cele publicate înainte de contestații.

Cele mai bune rezultate la Evaluare Națională 2026 au fost înregistrate în București, unde 92,2% dintre candidați au obținut medii peste 5. Capitala este urmată de Cluj, cu 90,2%, acestea fiind singurele zone din țară care au depășit pragul de 90%. În top se mai află Prahova, cu 83,5%, Suceava, cu 83,3%, precum și Gorj și Brăila, ambele cu 81,9%.

Rezultate peste media națională au mai fost raportate în județe precum Galați – 81,6%, Argeș – 81,4%, Bistrița-Năsăud – 81,3%, Ilfov – 80,6%, Harghita – 80,5%, Alba – 80,4% și Brașov – 80,3%.

La polul opus, cel mai mic procent de medii peste 5 a fost înregistrat în Călărași, unde doar 64,7% dintre candidați au trecut acest prag. Urmează Caraș-Severin, cu 66,8%, Teleorman, cu 67,3%, Mehedinți, cu 67,8%, și Vaslui, cu 69,3%.

Diferența dintre București și Călărași este de 27,5 puncte procentuale, ceea ce indică un decalaj semnificativ între zonele cu cele mai bune și cele mai slabe rezultate.

Diferența dintre urban și rural la Evaluarea Națională 2026
Documentul publicat de Ministerul Educației arată că, dintre cei 148.268 de candidați înscriși, 90.616 provin din mediul urban, iar 57.652 din mediul rural. Asta înseamnă că aproximativ 61% dintre candidați sunt din urban și aproape 39% din rural.

Diferențele sunt vizibile și în distribuția mediilor. În mediul urban, 11,63% dintre candidați au avut medii sub 5, ceea ce înseamnă că aproximativ 88,37% au obținut medii de cel puțin 5.

În mediul rural, procentul candidaților cu medii sub 5 este mult mai mare, de 36,39%, astfel că ponderea celor cu medii peste 5 este de aproximativ 63,61%. Decalajul dintre urban și rural ajunge, astfel, la aproape 25 de puncte procentuale.

Datele confirmă că rezultatele la Evaluarea Națională 2026 sunt influențate nu doar de diferențele dintre județe, ci și de mediul din care provin candidații. Rezultatele finale vor fi publicate după soluționarea contestațiilor.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img