HomeExterneLondra, Capitala Mondială a licitaţiilor

Londra, Capitala Mondială a licitaţiilor

spot_img

Prima parte a unei licitaţii organizate la Londra, în cadrul căreia a fost scoasă la vânzare o impresionantă colecţie privată de artă, a adus 296,3 milioane de lire sterline (aproape 344 de milioane de euro), suma fiind impulsionată în special de un portret al lui Amedeo Modigliani, care a stabilit un nou record european, a anunţat casa de licitaţii Sotheby’s.

Colecţia Joe Lewis, care aparţine familiei omului de afaceri britanic Joe Lewis, fostul proprietar al clubului de fotbal londonez Tottenham Hotspur, este scoasă la licitaţie pe parcursul a două zile.

Aceasta este alcătuită din 48 de opere, printre care se numără tablouri ale lui Pablo Picasso, Amedeo Modigliani şi Lucian Freud.

În prima seară a licitaţiei, suma a ajuns la 296,3 milioane de lire sterline, adică aproape 344 de milioane de euro, o sumă care se apropie de recordul european stabilit în 2009 pentru o colecţie privată, de 373,9 milioane de euro. Era vorba de colecţia lui Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé.

Licitaţia de miercuri seara de la Sotheby’s a fost dominată de un nud senzual al pictorului Amedeo Modigliani, „Nud aşezat cu colier”, adjudecat la 48,2 milioane de lire (56 de milioane de euro), cel mai mare preţ atins vreodată în Europa pentru o operă a acestui artist la licitaţie, potrivit casei de licitaţii.

„Portretul lui Gertrud Loew” de Gustav Klimt (1902) a înregistrat al doilea cel mai bun rezultat al serii, la 36,2 milioane de lire sterline (aproape 42 de milioane de euro).

De remarcat, de asemenea, că lucrarea „Sleeping by the Lion Carpet” (1995-96) a lui Lucian Freud, un nud al modelului Sue Tilley, a atins suma de 29,3 milioane de lire sterline (aproape 34 de milioane de euro).

Printre cele 23 de opere care urmează să fie scoase la licitaţie joi se numără un „Bust de femeie” de Pablo Picasso (1938). Acesta o înfăţişează pe artista Dora Maar, care a fost partenera lui Picasso timp de aproximativ zece ani, şi este evaluat la o sumă cuprinsă între 12 şi 18 milioane de lire sterline (14-21 milioane de euro).

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img