Baza militară de la Mihail Kogălniceanu va deveni cea mai mare bază a NATO după finalizarea lucrărilor, iar investițiile aflate în desfășurare reprezintă o dovadă a angajamentului pe termen lung al Statelor Unite și al Alianței pe flancul estic. Mesajul a fost transmis de ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, care a subliniat că parteneriatul strategic dintre cele două state rămâne solid, iar prezența militară americană continuă să fie una puternică.
Ambasadorul SUA: Lucrările avansează într-un ritm foarte bun
Diplomatul american a respins informațiile potrivit cărora Statele Unite ar fi retras 1.000 de militari din România, explicând că nu a fost vorba despre o reducere a efectivelor, ci despre o rotație obișnuită a trupelor.
„Pentru început, aș dori să corectez informația: nu au fost 1.000 de militari și nu a fost o retragere. A fost parte a unei rotații normale de trupe. Important de reținut este că descurajarea nu se bazează pe numărul soldaților aflați la sol, ci pe capabilități. Iar capabilitățile de aici rămân puternice și, de fapt, vor deveni și mai puternice”, a declarat ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, la Antena 3 CNN.
Acesta a precizat că a vizitat recent baza de la Mihail Kogălniceanu și a remarcat amploarea proiectului aflat în derulare.
„Am fost la Mihail Kogălniceanu vinerea trecută. Este impresionantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, prin viziunea pentru viitor. Va deveni cea mai mare bază militară NATO atunci când va fi finalizată, iar lucrările avansează într-un ritm foarte bun.
În al doilea rând, este inspirațional să vezi soldați americani și români lucrând și antrenându-se împreună pentru îndeplinirea misiunilor NATO”, a declarat ambasadorul SUA în România.
Angajamentul SUA față de NATO rămâne neschimbat
În același context, ambasadorul american a reafirmat că Statele Unite își mențin angajamentele asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și a invocat mesajul transmis anterior de ambasadorul american la NATO.
„Ceea ce aș sublinia este faptul că ambasadorul Whitaker a accentuat că angajamentul Americii față de NATO și Articolul 5 este de neclintit”, a spus Nirenberg.
Parteneriatul strategic cu România, prezentat ca o relație solidă
Oficialul american a mai afirmat că relația dintre România și Statele Unite va continua să se consolideze și că are încredere în instituțiile democratice românești.
„Această relație strategică și acest parteneriat vor rămâne puternice și vor deveni și mai puternice. Democrația este uneori dezordonată. În multe privințe, este concepută să fie așa.
Dar este, fără îndoială, cel mai bun sistem existent. Avem încredere deplină în instituțiile democratice ale României că vor rezolva această situație și alte provocări viitoare”, a precizat acesta.



