Noua Zeelandă – Egipt 1-3.
Să conduci de trei ori în două meciuri și să rămâi cu un singur punct… e clar că fizic sau la nivel de concentrare Noua Zeelandă e totuși sub standardul de Mondial. Dar când ajungi aici doar pentru că ai fost mai bun decât Tahiti, Fiji și Vanuatu, se cam explică.
Dacă-l scoți pe Chris Wood, „nouar” tare, de Premier League, pe care se face tot jocul băieților lui Bazeley în atac, se cam alege praful. Un fundaș, Payne, devenit fără să vrea vedetă social media. Un portar, Crocombe, care la trei sferturi din faze are nevoie de două încercări să prindă mingea.
Din martie 2025, când a obținut biletele la CM 2026, Noua Zeelandă a jucat 12 partide amicale și a câștigat doar două. A bătut-o cu 4-0 Haiti, fix înaintea turneului final, pe 6 iunie. Așadar, deja e mult și bravo lor pentru cât au putut până acum! E remarcabil și nu glumesc.
Cacace, Boxall, Ball, Stamenic, Just, McCowatt, Wood. Șapte titulari azi cu Egipt, la CM 2026, erau și în echipa olimpică a Noii Zeelande în 2021. Acum cinci ani, când România cu Mirel Rădoi selecționer juca împotriva ei. La Jocurile Olimpice Tokyo 2020, mutate un an din cauza pandemiei Covid.
Am făcut 0-0 cu Noua Zeelandă la Sapporo, am fost acolo. Acum cinci ani, noi am participat cu o reprezentativă încropită, s-au rugat FRF și Rădoi de cluburi și tot n-au lăsat jucătorii: nu era în perioadă FIFA turneul olimpic și nu erau obligate. Doar Gică Hagi a înțeles cât poate conta pentru jucătorii tineri, pentru România, pentru tot, și i-a lăsat pe-ai lui.
Egipt? Rămân la convingerea că fost mai bună decât Belgia, per total, în primul meci din turneu, încheiat 1-1. A fost mediocră o repriză azi, convingătoare și debordantă în a doua.
Firește, Mo Salah este esențial. Gol și centrare de gol. Influență, spirit. Dar, dincolo de el, de Marmoush și de Fathy care joacă în Qatar, au fost OPT titulari din liga egipteană! Asta spune enorm pentru mine, încă o dată, după remiza cu belgienii.
