Guvernul Trump face presiuni pentru imprimarea unei bancnote de 250 de dolari cu chipul său, ceea ce ar fi o premieră istorică pentru o persoană aflată în viață în ultimii peste 150 de ani, afirmă The Washington Post, notează AFP.
Proiectul face parte dintr-o serie de decizii menite să marcheze numeroase clădiri sau simboluri ale Statelor Unite cu amprenta lui Donald Trump, stârnind acuzații de cult al personalității.
Jurnalul a intervievat personal actual și foști angajați ai Biroului de Gravură și Tipografie (BEP), agenția responsabilă pentru moneda națională.
Sub protecția anonimatului, aceștia au relatat ordine repetate în acest sens din partea unor înalți oficiali politici ai Departamentului Trezoreriei – trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach, și consilierul său principal, Mike Brown.
O machetă obținută de Washington Post poartă mențiunea ‘America 250 anniversary’, cu referire la Declarația de Independență a Statelor Unite din 4 iulie 1776.
Apariția unei persoane în viață pe o bancnotă este interzisă din 1866, dată la care ‘un birocrat de nivel mediu din Trezorerie a apărut pe o bancnotă de 5 cenți’, potrivit jurnalului.
Un proiect de lege care i-ar permite lui Donald Trump să își ducă la bun sfârșit planul a fost prezentat în Congres în 2025, în condițiile în care aniversarea va face obiectul a numeroase evenimente în jurul datei de 4 iulie.
Într-un briefing de presă la Casa Albă, joi, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că echipele sale ‘se pregătesc din timp în cazul în care legea va fi adoptată’.
‘Nu cred că este nimic condamnabil în faptul ca președintele Statelor Unite (…) să apară pe bancnota care comemorează a 250-a aniversare’, a adăugat el.
Potrivit Washington Post, directoarea BEP, Patricia Solimene, s-a opus autorităților, ridicând semne de întrebare legale și asigurând că un astfel de proiect ar dura ani de zile. Ea a fost demisă, însă, la sfârșitul lunii aprilie de către Trezorerie. Ea le-a explicat situația angajaților săi, comentând: ‘Aici se oprește responsabilitatea’.
În martie, directoarea fusese nevoită să autorizeze semnătura lui Donald Trump pe viitoarele bancnote de 100 de dolari, o premieră pentru un președinte în exercițiu al Statelor Unite. Din 1861, pe dolarii americani apăreau doar secretarului american al Trezoreriei și a trezorierului Statelor Unite.



