România nu mai poate fi privită ca o piață militară periferică a Europei, ci ca unul dintre statele-cheie ale flancului estic al NATO, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al instabilității tot mai mari din zona Mării Negre, arată o analiză publicată de International Policy Digest și semnată de Dr. Ju Hyung Kim, președintele Security Management Institute, think tank afiliat parlamentului sud-coreean.
Autorul susține că poziția geografică a României, la granița cu Ucraina, cu ieșire la Marea Neagră și cu infrastructură aliată pe teritoriul său, a transformat-o într-un actor central în arhitectura de securitate europeană. În plus, coridorul Dunării, folosit în context logistic și economic, este descris ca fiind expus amenințărilor generate de atacurile rusești asupra porturilor și infrastructurii ucrainene din apropiere.
În acest context, analiza pledează pentru o abordare strategică a Coreei de Sud față de România. Bucureștiul nu ar trebui tratat doar ca o destinație de export pentru armament, ci ca un partener de apărare important pentru consolidarea flancului estic al NATO. Seulul ar putea oferi României exact ceea ce aceasta are nevoie urgentă: livrări rapide, sisteme compatibile NATO, prețuri competitive, cooperare industrială și sprijin pe termen lung.
Modernizarea armatei române, între ambiție și blocaje
Articolul arată că nevoile de modernizare ale României sunt clare: eliminarea treptată a armamentului de origine sovietică, întărirea brigăzilor mecanizate, dezvoltarea artileriei și a apărării antiaeriene, protejarea infrastructurii de la Marea Neagră și integrarea mai profundă în sistemul de comandă NATO.
România a făcut deja pași importanți prin achiziții precum sistemele Patriot, HIMARS și avioanele F-16, la care se adaugă planurile privind rachetele Naval Strike Missile și, pe termen mai lung, avioanele F-35. Totuși, analiza subliniază că ambițiile sunt mai mari decât ritmul efectiv de implementare, iar constrângerile bugetare și procedurile greoaie de achiziție continuă să frâneze modernizarea.
În această zonă, Coreea de Sud ar putea interveni ca partener complementar, nu ca rival al Statelor Unite, Germaniei sau Franței. Autorul avertizează că Seulul nu ar trebui să se poziționeze ca substitut pentru marii furnizori occidentali, ci ca un actor capabil să acopere rapid golurile acolo unde industria de apărare occidentală are dificultăți de livrare.
Tancuri, artilerie și un posibil centru logistic regional în România
Primul pilon al cooperării propuse vizează forțele terestre. Sisteme precum tancul K2, obuzierul autopropulsat K9, vehiculul de luptă pentru infanterie Redback și lansatorul multiplu Chunmoo sunt prezentate drept posibile componente ale unui pachet coerent pentru transformarea brigăzilor românești.
Articolul amintește că Hanwha Aerospace a obținut deja un contract pentru 54 de sisteme de artilerie K9 și 36 de vehicule K10 pentru realimentare cu muniție, cu livrări care ar urma să înceapă în 2027. Acest contract este văzut ca un punct de intrare pentru o cooperare mai amplă.
Ambiția, susține autorul, ar trebui să meargă mai departe: crearea în România a unui „Centru Logistic al Flancului Estic”. Acesta ar putea include asamblare locală, mentenanță, producție de muniție și parteneriate cu companii românești precum Romarm. Pe termen lung, România ar putea deveni un hub de sprijin, instruire și logistică pentru regiunea Mării Negre, Republica Moldova și Balcani.
Marea Neagră, apărare antiaeriană și tranziția spre F-35
Un al doilea pilon îl reprezintă protecția Mării Negre. Porturile, bazele navale, infrastructura energetică și cea dunăreană sunt descrise ca fiind vulnerabile la drone, rachete de croazieră, sabotaj și atacuri cibernetice. Coreea de Sud ar putea oferi un pachet integrat de apărare costieră, bazat pe radare, senzori, sisteme fără pilot aeriene, navale și submarine, software de comandă și eventual rachete antinavă.
Al treilea pilon este apărarea antiaeriană stratificată. Deși România dispune de Patriot și NASAMS, analiza susține că este nevoie de întărirea apărării pe rază scurtă și punctuale, mai ales împotriva dronelor, muniției rătăcitoare, elicopterelor și rachetelor care zboară la joasă altitudine. Sistemele sud-coreene Shingung și Cheongung-II ar putea fi integrate ca straturi suplimentare în arhitectura NATO, nu ca înlocuitori ai platformelor americane.
Un alt domeniu vizat este aviația. Tranziția României de la MiG-21 la F-16 și, ulterior, la F-35 creează un gol de pregătire și instruire. Avionul sud-coreean TA-50 ar putea fi folosit ca platformă de antrenament și aeronavă ușoară de luptă, fiind prezentat ca o punte către ecosistemul dominat de tehnologia americană.
Finanțare, transparență și lecția Poloniei
Autorul insistă și asupra nevoii de finanțare flexibilă și transparentă. România are de gestionat achiziții costisitoare, de la avioane de luptă la modernizarea navală, iar Coreea de Sud s-ar putea diferenția prin contracte interguvernamentale clare, sprijin financiar prin Export-Import Bank of Korea, servicii pe întreg ciclul de viață al echipamentelor și termene lungi de rambursare.
În același timp, analiza subliniază că istoricul controverselor din achizițiile publice românești face indispensabile mecanismele de verificare, implementarea etapizată și transparența publică.
Ideea centrală a articolului este că viteza livrărilor militare devine ea însăși o formă de descurajare. Pe măsură ce Rusia își adaptează tacticile (prin rachete, drone și presiune navală în Marea Neagră) România nu își mai permite o modernizare întinsă pe un deceniu. Coreea de Sud a demonstrat deja în Polonia că poate livra rapid armament greu, poate sprijini producția locală și poate lucra în standarde NATO, iar România ar putea deveni echivalentul sudic al Poloniei pe flancul estic al Alianței.
Concluzia analizei este că un parteneriat solid între România și Coreea de Sud ar avea efecte dincolo de consolidarea armatei române. Ar întări apărarea estică a NATO, ar face Marea Neagră mai greu de controlat prin presiuni rusești și ar complica planurile strategice ale Moscovei în Europa de Est. În această logică, România ar trebui privită nu ca o simplă piață de desfacere, ci ca unul dintre cei mai importanți parteneri de apărare ai Europei.
