Momente de panică, joi, la Palatul CFR din Bucureşti, clădire în care funcţionează Ministerul Transporturilor. Un lift în care se aflau şapte persoane a căzut, iar una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a acuzat dureri la nivelul gleznei. La faţa locului au intervenit echipaje SMURD şi autospeciale ale ISU Bucureşti-Ilfov. Trei persoane, transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
În lift se aflau 7 persoane şi nu este cunoscut nivelul de la care a căzut în gol. Dintre cele 7 victime (2 bărbați și 5 femei), 5 au necesitat îngrijiri medicale:
– bărbat 38 ani transportat la Spitalul Militar Central cu fractură membru drept inferior;
– femeie 42 ani transportată la Spitalul Universitar cu fractură membru drept inferior,
– femeie 46 ani transportata la Spitalul Militar Central cu dureri în zona membrului inferior stâng;
– femeie 53 ani care prezintă dureri în zona membrelor inferioare;
– femeie 33 ani care prezintă dureri în zona membrului inferior drept (zona gleznei).
Echipajele ajunse la faţa locului delimitat locului şi au început demararea tuturor verificărilor.
“La acest moment, activităţile sunt în dinamică. Verificările sunt efectuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Poliţia Capitalei.
Conform unor surse, doi dintre cei implicați sunt angajați CNAIR, un bărbat și o femeie. Bărbatul a fost dus la spital cu fracturi și este în stare gravă susțin sursele. În schimb, femeia are răni minore. Cinci persoane au făcut atac de panică. În ceea ce privește liftul, este vorba despre modelul german KRONE, căruia chiar miercuri i s-au schimbat cablurile, au precizat sursele.
Șeful DSU, Raed Arafat, a confirmat incidentul și a transmis că nicio victimă nu este în stare gravă.
“Nu avem nici persoană rănită grav, au leziuni, dar nu să le pună viața în pericol, în acest moment situația este sub control, nu mai e nicio persoană prinsă în lift”, a explicat Raed Arafat într-o intervenție la Antena 3 CNN.



