Vezi măi, Dariuse, dacă nu ai fi ars etapele în viață până ai ajuns să iei tablouri de milioane în loc de magneți de frigider de prin vacanțe… Ai fi fost și tu băiat de oraș… Nu doar primar sau ministru…
Dar ce să-i ceri unuia care se ducea noaptea în cimitir să-și ia șpaga în pungi de plastic… Și căruia fosta nevastă i-a declarat la botez încasări cât vânzările Coca Cola și Pepsi la un loc! Așa că nu ai priceput că ”în lacrimile unei curve și zâmbetul unui milițian nu trebuie să te încrezi niciodată”, nici măcar după ”LOVITURA” din 17 aprilie. Cea în care te avertizam că ”Tu speli chiloții la bulău la Focșani și astea ți-au îngropat aurul la Ghermănești”!
Și ca SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE, anunțam și cele 11 cartele telefonice ”preplătite”… Și intervenția unei anumite Arhiepiscopii moldovenești pentru a primi un loc de muncă la Spălătorie… Ca și inițialele ”B.K.E” de pe lingoul de aur de un kilogram transferat la Ghermănești de Snagov…
Dar tu nu și nu… BATMAN! Așa că încă speri că pe 3 iunie ”vei fi evadat” din Penitenciarul Focșani. Acolo unde îți ispășești pedeapsa pentru corupție. Dar uite că, dacă deja se știe, va fi greu… Va fi al naibi de greu…
Mai ales că decizia Completului P3M3C3 din data de 09.04.2026 a fost cât se poate de clară:
”Tip soluție: Respinge cererea
Soluția pe scurt: În baza art. 587 alin.(2) C.proc.pen. raportat la art. 100 alin.(1) C.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată, formulată de petentul – condamnat VÂLCOV DARIUS – BOGDAN, deținut în Penitenciarul Focșani. Fixează termen de reiterare a cererii de eliberare condiționată 6 (șase) luni, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Document: Hotărâre 336/2026/09.04.2026”.
Desigur că este la latitudinea petentului – deținut dacă mai crede sau nu în minunea” de la 3 iunie. Dar și dacă aceasta s-ar petrece, de ce nu ar face procurorul de instanță recurs?
În rest, Burci și Kuzmanovici să fie sănătoși…
ULTIMA ORĂ! HOPA! Cică adevărații ”băieți deștepți din Energie” tocmai ce ”i-au spart bula” imobiliară din Dubai lui Oancea!



