Republica Moldova și Polonia vor coopera în domeniul apărării. Guvernul a aprobat miercuri proiectul cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului în acest sens, transmite MOLDPRES.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că inițiativa pornește de la necesitatea actualizării acordului interministerial încheiat în 1998, prin extinderea ariilor de cooperare importante în conformitate cu rigorile mediului actual de securitate.
Potrivit oficialului, noul cadru va permite consolidarea parteneriatului în domeniul comun, cum ar fi politica de apărare și planificarea strategică, instruirea și exerciții militare, educația și cercetarea militară, logistica, securitate cibernetică, comunicarea strategică, precum și participarea la misiuni și operații internaționale.
„Această cooperare extinsă dintre Republica Moldova și Polonia va contribui la avansarea procesului de modernizare a Armatei Naționale, sporirea securității naționale și, respectiv, garantarea unui mediu sigur și stabil pentru cetățeni”, a punctat Anatolie Nosatîi.
Șeful de la Apărare a subliniat că prevederile acordului sunt conforme cu Constituția Republicii Moldova, inclusiv cu principiul neutralității permanente, nu contravin angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova și nu necesită modificarea cadrului normativ național.



