HomeGeneralitățiDisney face filme pentru surdo-muți

Disney face filme pentru surdo-muți

spot_img

Encanto, Regatul de gheaţă, Vaiana: trei fragmente din desenele animate ale Disney au fost adaptate astfel încât eroii să „cânte” în limbajul semnelor, informează AFP.

Pentru a marca Deaf History Month, eveniment care pe parcursul lunii aprilie celebrează istoria şi moştenirea persoanelor surde din Statele Unite, Disney a ales să ofere… trei cântece, făcând accesibile trei dintre piesele sale publicului cu deficienţe de auz, adaptându-le în limbajul semnelor. În program sunt cântece din Encanto, Regatul de gheaţă 2 şi Moana 2.

Nu este vorba însă de plasarea unui interpret în limbajul semnelor în partea de jos a ecranului. Cu această ocazie, studiourile au realizat complet secvenţe noi, adaptând gesturile personajelor. Proiectul a fost încredinţat regizorului Hyrum Osmond, care a colaborat cu Deaf West Theatre, o companie californiană specializată în spectacole accesibile publicului surd sau cu deficienţe de auz.

Potrivit lui Hyrum Osmond, filmele de animaţie sunt formatul ideal pentru „a crea o legătură privilegiată cu comunitatea surzilor”. Limbajul semnelor „este unul dintre cele mai frumoase moduri de comunicare din lume”, consideră el. „În copilărie, nu am învăţat limbajul semnelor şi această barieră m-a împiedicat să comunic cu adevărat cu tatăl meu”, a mai spus regizorul. Proiectul a mobilizat 20 de persoane, care au lucrat pe baza unor imagini de referinţă în limbajul semnelor. Opt artişti au interpretat cântecele.

Totuşi, rămân anumite bariere. Limbajele semnelor diferă de la o ţară la alta. Studiourile Disney au ales varianta americană pentru lansarea acestor trei cântece, adaptând-o în acelaşi timp pentru un public care nu comunică exact în acelaşi mod. „Unii face semne rapid, alţii lent. Unii sunt foarte expresivi, alţii mai discreţi”, explică Catalene Sacchetti, coregrafa specializată în limbajul semnelor pentru acest proiect. „Am vrut să reflectăm această diversitate.”

Disney Animation va difuza programul Songs in Sign Language pe Disney+ începând cu 27 aprilie.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img