Gigantul telecom chinez Huawei a obținut în justiția civilă românească sesizarea Curții Constituționale (CCR), cu excepție de neconstituționalitate, privind legea în baza căreia statul le-a respins chinezilor, în urmă cu peste 2 ani, cererea de obținere a autorizării pentru utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G.
Huawei reclamă că Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G (Legea 5G) ar fi neconstituțională în ansamblul său, cu precădere articolele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9 și 11.
Legea prevede că se resping cererile de autorizare 5G “în situația în care sunt identificate riscuri, amenințări sau vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării”.
În baza acestei legi, celor de la Huawei le-a fost respinsă, în februarie 2024, solicitarea de autorizare 5G în România, printr-o decizie semnată de premier, după o hotărâre anterioară în acest sens a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). În replică, grupul chinez a acuzat atunci că |decizia nu are la bază nicio evaluare obiectivă și nici nu a fost luată în urma unor constatări concrete|.
După circa o lună, în martie 2024, Huawei a atacat decizia în contencios administrativ, iar acum a obținut sesizarea CCR.
La acel moment, atât Statele Unite, cât și Uniunea Europeană, considerau că Huawei reprezintă un risc de securitate. Între timp, atitudinea UE s-a înăsprit, acum vorbindu-se chiar de eliminarea Huawei din rețelele mobile europene. În 2025, instanța românească de judecată a încuviințat solicitarea Huawei ca CSAT să depună înspre consultare documentele secrete în baza cărora a fost luată decizia de respingere.
Recent, într-o speță similară, avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis o opinie potrivit căreia statele membre pot, în principiu, să excludă echipamente hardware și software din infrastructura lor de telecomunicații pe baza aprecierii că producătorul lor prezintă un risc pentru securitatea lor națională. Avocatul a precizat însă că astfel de decizii trebuie să fie supuse controlului judiciar, inclusiv în ceea ce privește proporționalitatea acestora.
În timp ce o evaluare a riscului poate fi diferită pentru producătorii de echipamente din țări terțe decât pentru producătorii din UE ai aceluiași echipament, o astfel de decizie nu poate să se bazeze pe o suspiciune generală. În schimb, trebuie să implice o evaluare specifică a utilizării echipamentului prevăzut și riscurile asociate acestora. (…)
(…) o restricție privind utilizarea hardware-ului și a software-ului în virtutea riscului echipamentului pentru securitatea UE și a statelor membre nu constituie o expropriere, ci mai degrabă o limitare a utilizării acestui bun (…). Într-un astfel de caz, în principiu, o companie nu are dreptul la despăgubiri decât dacă instanța națională constată că sarcina care decurge din acest tip de restricție este disproporționat de împovărătoare, chiar dacă necesară”, se arată în opinie.
Aceasta a fost emisă într-un proces inițiat în 2022, în care compania Elisa Eesti AS, filiala din Estonia a societății finlandeze de telecomunicații Elisa Oyj, a contestat deciziile autorităților estoniene de a refuza să îi acorde autorizații de utilizare în rețeaua sa de telecomunicații a anumitor echipamente hardware și software 2G-4G și 5G produse de Huawei, pe motiv de securitate națională.
Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curte, însă, în cele mai multe din cazuri, judecătorii UE țin cont de ele atunci când se pronunță.
Instanța românească urmează să decidă dacă să suspende sau nu procesul din România până la soluționarea celui de la CJUE, solicitând și părților să-și exprime punctul de vedere în această privință.
