HomeInterneCod galben de vânt în cinci judeţe şi în Bucureşti

Cod galben de vânt în cinci judeţe şi în Bucureşti

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă în zone din cinci judeţe şi în Municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10:00 – 18:00, în judeţele Vrancea, Buzău, Ilfov, în vestul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în Capitală, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 65 km/h. Totodată, în Carpaţii de Curbură rafalele vor ajunge la 65 – 75 km/h.

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, în perioada 20 martie, ora 10:00 – 22 martie, ora 18:00, o informare de vânt va viza, în special, jumătatea de est a ţării, unde viteza la rafală va avea intensificări în general de 40 – 45 km/h, iar în zona montană înaltă de 60 – 70 km/h.

În cursul zilei de vineri, este în vigoare, până la ora 18:00, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în zone din Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei. În aceste areale, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 65 km/h. În Carpaţii de Curbură, rafalele vor fi de 70 – 80 km/h.

Judeţele afectate de vânt această atenţionare sunt: Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img