Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), dezvoltatoarea și proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, a respins, într-o discuție cu Profit.ro, acuzațiile că și-ar fi dezinformat investitorii.
Mai multe case de avocatură din Statele Unite promovează către potențiali clienți perspectiva de a deveni gratuit reclamanți într-un posibil viitor proces colectiv ce ar urma să fie intentat NuScale. Demersul uneia dintre ele a ajuns deja în instanță. În ultima săptămână, cotația bursieră a acțiunilor NuScale s-a depreciat cu circa 12%.
Acuzațiile sunt de încălcare a legislației americane a piețelor de capital, prin furnizarea de informații false și înșelătoare investitorilor în acțiuni NuScale și nedezvăluirea altora, influențându-le astfel acestora în mod fraudulos deciziile de achiziție. ″În Statele Unite a devenit, din păcate, un fapt mult prea comun ca acest tip de proces să fie intentat împotriva companiilor listate la bursă. NuScale respinge acuzațiile formulate și intenționează să se apere energic″, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții NuScale.
Practic, firmele de avocatură caută persoane fizice și firme care au cumpărat de pe bursă titluri NuScale în perioada 13 mai – 6 noiembrie 2025, pe baza informațiilor pretins false sau incomplete diseminate de companie, și au suferit pierderi financiare ca urmare a prăbușirii cotației începând cu data de 7 noiembrie a anului trecut. ″Dacă ați cumpărat acțiuni NuScale în perioada menționată, ați putea fi îndreptățiți să primiți compensații, fără să plătiți niciun fel de onorariu sau costuri, printr-un aranjament ce prevede plata unui onorariu doar în caz de succes″, se arată într-unul din comunicatele de promovare a potențialului proces colectiv, emise în vederea ″înrolării″ de reclamanți.
Pârâți ar urma să fie compania, CEO-ul John Hopkins, directorul financiar Ramsey Hamady și (încă) acționarul Fluor Corp., fost majoritar. În plângerea deja redactată de avocați, analizată de Profit.ro, se susține că NuScale ar fi făcut făcut declarații false sau înșelătoare, respectiv ar fi omis să dezvăluie informații pe care avea obligația legală de a le publica, în legătură cu un partener-cheie al său, compania americană ENTRA1 Energy.
Se afirmă că, în comunicări transmise investitorilor, NuScale a prezentat ENTRA1 ca fiind ″partener de comercializare″ pentru tehnologia sale SMR, fiind o firmă de dezvoltare, construire și operare de active energetice, care caută clienți cărora să le vândă energie produsă de viitoare centrale cu SMR-uri NuScale, inclusiv în sectorul centrelor de date pentru inteligența artificială (AI), precum și să construiască aceste centrale.
Mai este reclamat că NuScale ar fi ascuns față de investitori că: ″(1) ENTRA1 nu a construit, finanțat sau operat niciodată proiecte semnificative și cu atât mai puțin proiecte în domeniul extrem de tehnic și complicat al generării de energie nucleară – pe întreaga sa istorie de operare; (2) NuScale a încredințat comercializarea, distribuția și implementarea reactoarelor sale și sute de milioane de dolari din capitalul NuScale unei entități care nu avea nicio experiență anterioară semnificativă în deținerea, finanțarea sau operarea instalațiilor de generare a energiei nucleare; (3) Presupusa experiență și presupusele calificări atribuite ENTRA1 de către pârâți se refereau, de fapt, la presupusa experiență și presupusele calificări ale directorilor Habboush Group, o entitate distinctă, fără experiență semnificativă în domeniul generării de energie nucleară; și (4) Ca urmare, strategia de comercializare a NuScale a fost expusă unor riscuri semnificative, nedivulgate, de eșec, întârzieri, provocări de reglementare sau alte obstacole negative″.
Pe 6 noiembrie 2025, după cum a relatat și Profit.ro, NuScale a raportat o pierdere de peste jumătate de miliard de dolari pe trimestrul 3 al anului trecut, cauzată de o plată de 495 milioane dolari efectuată către ENTRA1. Anterior, ENTRA1 încheiase un memorandum de înțelegere cu Tennessee Valley Authority (TVA), gigantul energetic de stat al SUA creat în 1933 de Franklin Delano Roosevelt, care prevede că ENTRA1 va dezvolta, construi și opera un număr de 6 centrale nucleare compuse din SMR-uri NuScale, cu putere instalată însumată de până la 6.000 MW, și le va vinde celor de la TVA energia produsă, în avans, în baza unor contracte ce urmează să fie semnate. În ″avanpremiera″ acordului cu Tennessee Valley Authority, ENTRA1 încheiase o înțelegere cu NuScale, care stipulează că proprietarul tehnologiei SMR dorite și la Doicești va contribui cu sume între 35 și 55 milioane dolari la costurile investiționale de dezvoltare, instalare și punere în funcțiune ale fiecărui reactor NuScale ce va fi inclus în centralele nucleare dezvoltate de ENTRA1: 15% la semnarea unui acord neangajant pentru o astfel de centrală, 35% la semnarea unui contract angajant de vânzare de energie în avans (Power Purchase Agreement – PPA) și 50% la fabricarea efectivă a reactoarelor. Însă lipsa de detalii publice despre companie a dus la analize cu titluri frust-amuzante precum ″What the heck is ENTRA1?″. Subsidiara din Londra, înregistrată ca micro-întreprindere, a raportat pe 2024 active nete de doar circa 100.000 lire sterline, fără niciun fel de activitate.
Ca urmare a anunțului privind pierderile de peste jumătate de miliard de dolari, ″prețul acțiunilor NuScale a scăzut cu peste 12% pe parcursul unei perioade de tranzacționare de două zile, de la aproximativ 32 dolari/acțiune pe 6 noiembrie 2025 la aproximativ 28 dolari/acțiune pe 10 noiembrie 2025. Prețul acțiunilor NuScale a continuat să scadă în zilele următoare, ajungând la un minim de doar 17 dolari/acțiune până pe 21 noiembrie 2025 – cu peste 70% sub maximul perioadei de tranzacționare vizate de proces, de peste 57 dolari/acțiune″, se arată în plângerea pregătită. Acolo se mai spune că, ″fără știrea investitorilor, (…), contrar declarațiilor pârâților din perioada reclamată, conform cărora ENTRA1 era o „platformă globală independentă de producție de energie”, ENTRA1 fusese organizată în principal pentru a sprijini activitatea unei singure persoane, directorul său, Wadie Habboush, investitor, antreprenor și fost avocat″ și că ″ENTRA1 este o companie înființată de 3 ani (în 2022 – n.r.), care nu a construit, finanțat sau operat niciodată nimic, cu 3 angajați și un investitor, CEO-ul și președintele Wadie Habboush″, la rândul său fără experiență în industria nucleară.
În comunicările sale publice, NuScale menționează pentru prima dată ENTRA1 în septembrie 2022, într-un anunț privind formarea unei ″alianțe strategice″ cu ENTRA1 și Habboush Group, condus de Wadie Habboush, ale cărui auto-prezentări pot fi văzute aici, aici și aici. Potrivit acestora, dar și raportărilor bursiere ale Fluor, în trecut, Habboush a fost și președinte al unui joint-venture format de grupul său cu cei de la Fluor, destinat dezvoltării de proiecte energetice, industriale și de infrastructură în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Cu circa 2 luni înainte, în iulie 2022, Arhiepiscopia Târgoviștei, precum și agenția de știri a Bisericii Ortodoxe Române, Basilica, transmiteau că Mitropolitul Nifon s-a întâlnit cu o delegație formată din reprezentanți ai Nuclearelectrica și NuScale, implicate în proiectul SMR de la Doicești, și că din delegație a făcut parte și Wadie Habboush, CEO al Habboush Group.
Pe de altă parte, în octombrie 2025, Wadie Habboush a participat la vizita în Japonia a președintelui SUA, Donald Trump, cu ocazia căreia a fost anunțat că guvernul de la Tokyo și mai multe companii nipone vor investi până la 25 de miliarde de dolari pentru a construi în Statele Unite infrastructură de producție de energie electrică în bandă de mari dimensiuni, prin intermediul ENTRA1, partenerul de comercializare al NuScale. Cu această ocazie, Habboush a fost prezent la o recepție oferită de Trump, la ambasada SUA din Japonia, antreprenorilor și executivilor care l-au însoțit în vizită, fiind prezentat președintelui de către secretarul pentru Comerț de la Washington, Howard Lutnick: ″(…) ENTRA1, (investiții de – n.r.) până la 25 miliarde dolari în infrastructură energetică mare pentru producție în bandă. Acesta este Wadie Habboush″ .
Premierul Ilie Bolojan s-a arătat recent mai degrabă sceptic față de proiectul construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată și deținută de compania americană NuScale. Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) a aprobat de curând, cu votul decisiv al Ministerului Energiei, decizia finală de investiție în proiect, care este dezvoltat de joint-venture-ul RoPower Nuclear SA (RPN), deținut în proporții egale de SNNși de firma privată Nova Power&Gas (NPG) din grupul E-INFRA al antreprenorilor clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. ″Ieri, practic, conducerea Nuclearelectrica și cea a ministerului au constatat că s-a terminat o fază. A doua, s-a terminat un studiu de fezabilitate care arată că ar putea exista condiții în viitor pentru a se realiza această investiție. Asta ar însemna că, în perioada următoare, vor trebui identificate, dacă se vor identifica, surse financiare pentru a se realiza această investiție.



