HomeSportPauzele de hidratare, obligatorii la Cupa Mondială

Pauzele de hidratare, obligatorii la Cupa Mondială

spot_img

FIFA a anunțat că la următoarea Cupă Mondială, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, vor fi introduse două pauze de hidratare de câte trei minute. Măsura va fi aplicată la fiecare meci, indiferent de condițiile meteo.

„În fiecare meci vor fi introduse pauze de hidratare de trei minute, indiferent de locul în care se desfăşoară meciul, de temperatură sau de prezenţa unui acoperiş. Începutul şi sfârşitul pauzelor vor fi semnalate de un fluier al arbitrului în fiecare dintre cele două reprize”, a explicat Manolo Zubiria, directorul competiţiei pentru Cupa Mondială din 2026, în cadrul unei întâlniri la Washington.

Cu toate acestea, pauza ar putea începe încă din minutul 20 sau 21 de joc dacă un jucător se accidentează şi jocul se întrerupe pentru câteva zeci de secunde, a precizat Zubiria, potrivit News.ro. În acelaşi timp, FIFA a confirmat că vor avea loc trei ceremonii de deschidere la următoarea Cupă Mondială de fotbal.

La ultima Cupă Mondială a Cluburilor, disputată în această vară în Statele Unite, a existat o cerere colectivă de pauze pentru hidratare, deoarece căldura era uneori copleşitoare. „Nu se poate juca 90 de minute la un nivel înalt. A fost foarte dificil să depunem eforturi în această căldură”, a afirmat, de exemplu, Luis Enrique, antrenorul PSG.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img