HomeInterneBucureştiul va avea cel mai lung parc din Europa

Bucureştiul va avea cel mai lung parc din Europa

spot_img

Primăria Sectorului 6 a anunţat joi demararea lucrărilor la faza a treia a Parcului Liniei, care presupune peste 80.000 de metri pătraţi ce se întind de la Lujerului până la Valea Cascadelor.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, terenul, care a fost până în prezent în paragină, plin de bălării, moloz şi mizerie şi va fi transformat într-o „oază de verdeaţă”. Vor fi realizate o pistă de biciclete, în continuarea celei din primele două faze ale parcului, locuri de joacă, terenuri de sport, fântâni dry deck, grădini urbane, plante şi flori diverse, copaci nou plantaţi şi mobilier urban de calitate, scrie Agerpres.

Lucrările vor dura un an şi vor fi împărţite pe patru tronsoane, primul (Valea Cascadelor – Valea Lungă) va avea cycle hub (spaţiu modular de unde pot fi închiriate biciclete), două locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, două zone de alimentaţie publică, loc de joacă pentru câini, teren de badminton, zonă pentru ping pong şi două fântâni wall, al doilea (Valea Lungă – Moineşti) va cuprinde loc de joacă pentru copii, skate park, zonă calisthenics, fântână dry deck cu zonă de şedere, zonă alimentaţie publică, al treilea (Moineşti – Răsăritului) va avea grădină urbană, zonă expoziţională, două zone de alimentaţie publică, două locuri de joacă pentru copii, loc de joacă pentru câini, piaţetă, iar al patrulea (Răsăritului – Lujerului) – teren de baschet, de volei, loc de joacă pentru copii, trei zone pentru alimentaţie publică, zonă de şah, spaţiu de fitness şi cycle hub.

Parcul Liniei va fi cel mai lung parc liniar din Europa şi primul al Cartierului Militari. Va avea, în total, 4,2 kilometri lungime şi aproximativ 17 hectare.

Prima fază a Parcului Liniei a fost dată în folosinţă în iunie 2023, iar a doua – anul trecut. „De faza a treia ne apucăm acum. A durat ceva timp pentru că a fost nevoie să facem exproprieri, proiectare… Au fost multe etape administrative care au trebuit parcurse”, a precizat primarul Ciprian Ciucu.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img