Edward Iordănescu a acceptat o misiune dificilă, să o antreneze pe Legia Varșovia într-o perioadă grea. Financiar, nu stă bine, deși are proprietar miliardar. Nu sunt bani de transferuri, până acum a venit un singur jucător nou, slovenul Stojanovic, și acela a jucat doar un sfert de oră, pentru că mai are nevoie de pregătire.
Și mai e ceva rău la club: facțiunea dură a galeriei e în conflict cu șefii „militarilor” și boicotează meciurile de acasă! Chiar și așa, Edi a cucerit duminică seară primul trofeu în Polonia de la al doilea meci.
Supercupa e a lui, după ce a învins campioana Lech pe terenul său, la Poznan, 2-1, deși majoritatea spectatorilor erau fani ai rivalilor albaștri.
Acesta a fost al doilea joc oficial lui Iordănescu la alb-verzi. A doua victorie. Dar, dacă la debut nu a convins, 1-0 cu Aktobe (Kazahstan), în prima manșă a turului 1 de Europa League, acum a arătat mult mai bine, deși partida era mult mai grea.
Prima repriză a fost a Legiei. A controlat jocul, l-a dominat în momentele importante cu un sistem elastic, 4-3-3 care se transforma în 3-5-2 prin retragerea căpitanului „închizător” Augustyniak între stoperi și avansarea fundașilor laterali-extreme.
Combinativi în atac, alternând perioadele de posesie cu lansări lungi, centrări sau pase în adâncime. Sunt însă probleme de rezolvat în apărarea Legiei. Greșeli individuale, fisuri la centrări, clipe de neatenție. Pe acest fond, Legia lui Edi i-a permis lui Lech să-și creeze ocazii.
Două în prima repriză, inclusiv bara căpitanului Ishak, și alte două-trei după pauză, iar transversală, când adversarii forțau egalarea. Plus golul primit în minutul 82, după o centrare și o reluare cu capul a lui Szymczak. Portarul Tobiasz a apărat însă bine. Și a avut stropul de noroc care asigură trofeele.



