”Glonțul de AUR” deja a trecut pe la urechea României pro – occidentale, ce este drept… Dar în niciun caz reintrarea în normalitate – să sperăm că și bugetară! – nu trebuie să suspende anchetele aflate încă în desfășurare.
Una dintre ele, fie ea și strict administrativă la acest moment, vizând cum de s-a ajuns ca niște cadre ale MAI din Capitală să asigure protecția unor persoane fizice din alt județ! Fie el și învecinat Bucureștiului… Fie și între cele două tururi… Fie și în cazul unor indicii că ar fi existat amenințări…
Iar ”nodul gordian” al acestui ”lanț” de vulnerabilități nu va putea fi ”tăiat” decât prin identificarea ”verigii lipse” care în acest moment deja se conturează și procedural, nu doar informativ…
Așa că nu mai este chestie decât de ”decizie de oportunitate” până la definitivarea Raportului privind cine a dat Ordinul… Unul ”pe gură” și pe persoană fizică, altfel fiind imposibil de găsit și documentul aferent…
Pentru că dacă inspectorul general al Poliției Române nu l-a informat pe Secretarul de Stat ierarhic superior este strict pentru că nu a fost la rândul său informat…
Așa că, vorba idolului Simion, cel care încă se ”pițigăiește” că el ”nu este muiere”, poate și ”BEBE” ar trebui să își asume bărbătește doleanța suveranistă de dinaintea rezultatului de la 18 mai că el va fi șeful Poliției Române! Și dacă tot îl umflau ”frățiorii” la un moment dat că va fi chiar și SS – probabil Smardoi Suveranist – poate ar trebui să verifice dacă ”Benone s-a umflat de la șpriț”, cum bârfesc ei…
Că poate este de la mușchi… Și atunci chiar nu îl văd bine când l-o scoate ”pe interval”. Desigur, aceasta doar dacă vor reuși să îl scoată de sub ”fustele” celeilalte structuri…
Așa că, pentru corecta informare a ”cuiburilor suveraniste” din Poliție, ”umflatul de Benone” – voi îl faceți așa, nu eu! – pleacă de la conducerea IGPR! Dar când vrea el…



