Două persoane au murit într-un incendiu important de pădure în centrul Canadei, care se confruntă cu un început al sezonului incendiilor din cauza secetei, anunţă autorităţile, relatează AFP.
O femeie şi un bărbat au fost ”prinşi în incendiu” în timp ce se aflau în locuinţă, a anunţat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Chris Hastie. Megaincendii au avut loc în Canada anul trecut, însă în zone izolate, iar locuitori mor foarte rar în incendii. Cele două corpuri au fost găsite în cătunul Lac-du-Bonnet, în provincia Manitoba (centru), unde 1.000 de locutori au fost evacuaţi de urgenţă în ultimele ore.
Este un eveniment ”foarte tragic”, a declarat presei primarul satului, Loren Schinkel, situat la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Winnipeg (centru).
Premierul Manitobei, Wab Kinew, s-a declarat ”profund întristat”. ”Sunt din toată inima alături de rudele victimelor”, a scris el pe X. Sezonul incendiilor a început în Canada, iar mai multe ordine de evacuare au fost emise în ultimele zile.
În întreaga Canadă, una dintre cele mai veste ţări din lume, 92 de incendii sunt active în prezent, iar peste 260.000 de hectare au fost arse în acest an.



