HomeInterneLa Bucureşti va avea loc Summit-ul pentru Guvernanță Digitală

La Bucureşti va avea loc Summit-ul pentru Guvernanță Digitală

spot_img

Pe 25 noiembrie 2025, la Palatul Cotroceni, Summitul pentru Guvernanță Digitală 2025 reunește, în premieră, lideri internaționali care au contribuit la transformarea digitală a administrațiilor publice din alte state, dar și decidenți români care pot continua această schimbare în România.

Organizat de Edge Institute, la eveniment va participa și Nicușor Dan, președintele României. De asemenea, Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, se va alătura discuțiilor dedicate rolului digitalizării în creșterea competitivității economice și consolidarea încrederii instituționale.

Printre invitații internaționali se numără Toomas Hendrik Ilves, fost președinte al Estoniei și arhitect al unuia dintre cele mai performante modele de stat digital din lume, precum și Janusz Cieszyński, fost ministru al Digitalizării în Polonia, care a coordonat tranziția către servicii publice electronice moderne, centrate pe nevoile cetățenilor.

Alți speakeri de marcă, români și străini, vor fi anunțați până la data de 20 noiembrie 2025.

Guvernanța digitală: de la tehnologie la democrație
Potrivit organizatorilor, guvernanța digitală devine parte integrantă a democrației moderne într-o lume în care algoritmii influențează informația și încrederea publică.

”Summitul de la Cotroceni nu este doar o conferință, ci un apel la responsabilitate colectivă între stat, mediul privat, mediul academic și societatea civilă. Digitalizarea administrației nu înseamnă doar tehnologie, ci capacitatea statului de a răspunde eficient nevoilor cetățenilor”, arată aceștia, într-un comunicat de presă.

Lansarea Studiului Edge Institute x AtlasIntel
În cadrul evenimentului, se va lansa și Studiul Edge Institute x AtlasIntel, care arată ce cred românii despre digitalizarea statului: unde există încredere, care sunt prioritățile românilor și ce așteaptă ei de la administrația digitală a viitorului.

„Timpul curge repede, iar tehnologia nu așteaptă. Depinde de noi dacă o folosim pentru a reconstrui încrederea în stat, pentru a consolida eficiența acestuia și a întări economia locală sau dacă alegem să rămânem spectatori într-o lume care aleargă mai repede decât noi”, spune Robert Berza, director executiv, Edge Institute.

Edge Institute este think tank care studiază îmbunătăţirea guvernării şi digitalizarea. Din board-ul său fac parte mai mulți antreprenori de top, dar și personalități din mediul academic.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img