HomeGeneralitățiCu cât se vinde ceasul de aur de pe Titanic

Cu cât se vinde ceasul de aur de pe Titanic

spot_img

Un ceas din aur de buzunar, recuperat din hainele unuia dintre cei mai bogaţi pasageri de pe Titanic, va fi scos la o licitaţie în Marea Britanie, organizată săptămâna viitoare, potrivit BBC. Acesta s-a oprit la ora 02:20, momentul în care Titanicul a dispărut sub valuri în Atlanticul de Nord, iar experţii se aşteaptă ca el să fie vândut pentru suma de 1 milion de lire sterline. Titanicul a lovit un aisberg la ora 23:40 (ora navei), pe 14 aprilie 1912 şi s-a scufundat complet după aproape două ore și patruzeci de minute, respectiv la 02:20, pe 15 aprilie 1912.

Ceasul din aur al unui pasager de pe Titanic, scos la licitaţie
Isidor Straus şi soţia sa, Ida, s-au numărat printre cei peste 1.500 de oameni care au murit atunci când vasul, aflat în călătorie de la Southampton spre New York, s-a scufundat după ce a lovit un aisberg, pe 14 aprilie 1912. Jurnaliştii de la BBC au scris că trupul lui Isidor Straus a fost recuperat din apele Oceanului Atlantic la câteva zile după tragedie, iar printre obiectele găsite asupra lui se afla şi un ceas din aur de 18 carate pentru buzunar Jules Jurgensen, care va fi scos la licitaţie pe 22 noiembrie.
Licitatorul Andrew Aldridge, de la casa Henry Aldridge & Son din Wiltshire, a declarat pentru BBC Radio Wiltshire: “Prin acest ceas, repetăm povestea lui Isidor. Este o piesă de amintiri fenomenală”.

Isidor Straus şi soţia sa, Ida, au murit amândoi când nava s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. Straus a fost un om de afaceri american de origine bavareză, politician şi coproprietar al celebrului magazin Macy’s din New York.
“Erau un cuplu foarte cunoscut în New York. Toată lumea îi ştie din finalul filmului Titanic al lui James Cameron, când un cuplu în vârstă se îmbrăţişează în timp ce nava se scufundă – aceia sunt Isidor şi Ida”, a mai spus Andrew Aldridge.

În noaptea scufundării Titanicului, se crede că devotata lui soţie, Ida Straus, a refuzat un loc într-o barcă de salvare, spunând că nu vrea să îşi părăsească soţul şi că preferă să moară alături de el. Conform sursei citate, trupul neînsufleţit al Idei nu a fost niciodată găsit.

Ceasul din aur al lui Isidor Straus va fi vândut împreună cu o scrisoare rară pe care soţia lui, Ida, a scris-o la bordul Titanicului
Se crede că preţiosul ceas de buzunar a fost un cadou de la Ida Straus pentru soţul ei, oferit în anul 1888, şi este gravat cu iniţialele lui Straus. Acesta a fost returnat familiei sale şi transmis din generaţie în generaţie, până când Kenneth Hollister Straus, strănepotul lui Isidor, a decis să îi repare şi restaureze mecanismul.

Ceasul din aur al lui Isidor Straus va fi vândut împreună cu o scrisoare rară pe care Ida a scris-o la bordul vasului, în care descrie luxul de la bord. Specialiştii sunt de părere că aceasta din urmă ar putea fi vândută pentru 150.000 de lire sterline.

“Ce navă! Atât de imensă şi atât de magnific amenajată. Camerele noastre sunt mobilate cu cel mai rafinat gust şi într-un lux desăvârşit”, sunt câteva dintre mărturiile aşternute în scrisoarea rară pe care Ida Straus a scris-o la bordul Titanicului.

Scrisoarea are ștampila “TransAtlantic 7”, ceea ce înseamnă că a fost francată la bord, în oficiul poștal al Titanicului, înainte de a fi preluată împreună cu alte corespondențe la Queenstown, Irlanda.

Ceasul din aur de 18 carate al lui Isidor Straus este pe cale să devină unul dintre cele mai scumpe artefacte de pe Titanic vândute vreodată. Oficialii de la casa de licitaţii Henry Aldridge & Son din Wiltshire au declarat că vestea vânzării lui a generat deja “un interes semnificativ din partea clienților din toată lumea”.

“Povestea lor a fost una de dragoste supremă – Isidor a întruchipat visul american, ridicându-se din postura de modest imigrant până la statutul de titan al societății newyorkeze, fiind proprietarul magazinului Macy’s. În timp ce vasul se scufunda, deși, i s-a oferit un loc într-o barcă de salvare, Ida a refuzat să își părăsească soțul și i-a spus: «Isidor, am fost împreună toți acești ani, unde mergi tu, merg și eu»”, a declarat un purtător de cuvânt al casei de licitații, potrivit BBC.
Purtătorul de cuvânt de la Henry Aldridge & Son din Wiltshire a mai adăugat în cadrul interviului: “Acesta este motivul pentru care colecționarii sunt interesați de povestea Titanicului chiar și după 113 ani – fiecare bărbat, femeie și copil avea o poveste de spus, iar aceste povești sunt acum retrăite prin aceste obiecte”.

Un ceas de buzunar din aur dăruit căpitanului navei Carpathia, vaporul care a salvat peste 700 de supraviețuitori ai Titanicului, s-a vândut anul trecut pentru suma record de 1,56 milioane de lire sterline.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img