Echipa națională a României va juca sâmbătă, 15 noiembrie, la Zenica, împotriva Bosniei, în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Tricolorii mai au șanse pur teoretice la calificarea directă la Mondial, dar asta nu înseamnă că nu vor lupta până la capăt, mai ales că acum, în fotbalul din Bosnia, are loc un scandal uriaș.
Ultrașii bosniaci, interziși la meciul cu România
Înaintea meciului Bosnia – România, membrilor celei mai importante facțiuni de suporteri bosniaci, BH Fanaticos, le-a fost interzis să își achiziționeze bilete pentru meciul de la Zenica.
Drept urmare, BH Fanaticos a emis un comunicat oficial în care s-a plâns de ”tratamentul” la care sunt supuși membrii grupării de către Federația de Fotbal din Bosnia.
”Federația de Fotbal, cu care am avut o colaborare strict profesională privind biletele, care au fost întotdeauna plătite corect, a decis să respingă toate cererile noastre. Coregrafia inspirată de motivele grupului, pregătită pentru aniversarea de 25 de ani, a fost interzisă pentru prima dată din motive de siguranță. Se pare că hârtia poate fi ascuțită, iar avioanele din hârtie pot fi îndreptate asupra adversarilor.
BHF este oficial considerat indezirabil de către separatiștii, criminalii din cadrul Federației și slugile lor. Pe de altă parte, aceștia nu se vor rușina să meargă pe străzi sub masca falsului patriotism și a grijii pentru un viitor mai bun.
Ne-au oprit? Nu, și nu ne vor opri niciodată. Vom veni la Zenica și oriunde altundeva va fi nevoie. Salutări tuturor oamenilor care cred în intențiile noastre și care știu ce povară purtăm de 25 de ani, cu pumnii și cu inimile”, au scris fanii bosniaci.
Alte două facțiuni de fani, Section 1703 și Ljuti Krajisnici, au reclamat un tratament similar din parte Federației.
Toate aceste lucruri ar avea legătură cu apariția unei noi facțiuni de suporteri, BH Hooligans, care ar avea anumite legături politice. Acesta ar fi motivul pentru care ceilalți fani nu au reușit să își cumpere tichete pentru meciul cu România.
Totuși, jurnaliștii bosniaci susțin că cei de la BH Hooligans și-au arătat susținere față de celelalte grupuri de supoteri: ”Noi, BH Hooligans, transmitem un mesaj clar: suntem alături de BH Fanatics. Ei sunt un simbol al scenei naționale de fani ai fotbalului din Bosnia și Herțegovina, oameni care au dat întotdeauna totul pentru echipa națională și care merită să fie acolo unde le este locul, în tribune, alături de echipa lor. Nu putem și nu vom accepta acest lucru.
Dacă nu e loc pentru BH Fanaticos, nu e loc nici pentru noi. Dacă ei nu merg la meci, nici noi nu mergem. Nu e o chestiune de bilete, ci de onoare și respect pentru cei care au fost mereu alături de echipa națională. Fanii nu sunt problema, fanii sunt puterea naționalei. Nu avem niciun beneficiu și nici nu suntem plătiți de nimeni”, au transmis BH Hooligans.
Într-un material denumit ”Haos în fotbalul bosniac înaintea meciului decisiv: Cine certa și apoi împacă suporterii Bosniei și Herțegovinei?”, publicația bosniacă Raport.ba a prezentat și reacția Federației de Fotbal din Bosnia.
Fanii i-au cerut demisia președintelui Federației din Bosnia
Vico Zeljkovic, președintele Federației de Fotbal din Bosnia, susține însă că toți fanii și-au putut achiziționa bilete și crede că acuzațiile sunt nefondate. De altfel, i-a acuzat pe cei de la BH Fanaticos de faptul că au provocat incidente soldate cu amenzi usturătoare.
”Cine se află în spatele unei astfel de manifărișuri și cu ce scop nu aș comenta, dar pot spune că Federația rămâne deschisă dialogului cu toate grupurile de fani. BH Fanaticos a achiziționat deja online 868 de bilete pentru tribuna unde stă în mod tradițional, deci nu este adevărat că li s-a refuzat accesul la bilete. În cursul zilelor de ieri și de astăzi, problema legată de grupurile Ljuti Krajisnici și Ljuti Krajisnici 2013 a fost, de asemenea, rezolvată, deoarece și ei și-au achiziționat cu succes biletele.
Dacă vor armoniza relațiile cu alte grupuri este o chestiune a lor internă, iar Federația nu se amestecă în acest sens. Comportamentul de până acum al celor de la BH Fanaticos a cauzat Federației daune financiare semnificative, s-au plătit amenzi în valoare de aproximativ un milion de mărci (n.r. aproximativ 511.000 de euro) din cauza incidentelor de la meciuri”, a transmis Vico Zeljkovic, președintele Federației de Fotbal din Bosnia.
Reacția celor de la BH Fanaticos nu a întârziat. Ultrașii au anunțat că le-a fost refuzată achiziționarea a 600 de bilete și i-au cerut demisia lui Zeljkovic: ”Nu este treaba ta să numeri, ci să demisionezi, pentru că toate sancțiunile financiare posibile au apărut din cauza ta”.



