O întâlnire istorică ar urma să aibă loc luni, între noul președinte de la Damasc, Ahmad al-Sharaa, și Donald Trump, după 13 ani de război civil în Siria, timp în care țara din Orientul Mijlociu nu a avut relații cu americanii, dar a fost foarte apropiată de Rusia dictatorului Vladimir Putin. În fapt, fosta conducere a Siriei, fugarul Bashar al-Assad și familia acestuia, se află în exil la Moscova.
Al-Sharaa a fost duminică la FMI unde s-a întâlnit cu șefa instituției, Kristalina Georgieva, împreună cu care a discutat despre o posibilă colaborare FMI-Siria în vederea rederesării economice a Damascului:
”L-am întâmpinat astăzi pe președintele sirian Ahmad al-Sharaa la FMI pentru a discuta despre oportunitatea economică transformațională pe care guvernul său a făcut-o posibilă. Siria se confruntă cu mari provocări după ani de conflicte, care au provocat suferințe umane imense și i-au slăbit grav economia. Am ascultat evaluarea președintelui despre ce trebuie făcut. Am reiterat angajamentul FMI de a sprijini eforturile de redresare ale autorităților, în strânsă coordonare cu comunitatea internațională. Siria va avea nevoie de asistență internațională substanțială pentru a sprijini eforturile autorităților de redresare și dezvoltare”, a transmis într-o postare pe Facebook Kristalina Georgieva.
Costurile de reconstrucție a Siriei după războiul devastator depășesc 200 miliarde euro, arată o estimare a Băncii Mondiale.
Primul mesaj transmis public de delegația siriană în momentul în care a ajuns la Washington a fost un ”meci” de baschet cu ofițeri americani, la care a participat și ministrul de Externe sirian, Asaad Hassan al-Shibani.
Al-Sharaa a fost scos de SUA de pe lista neagră a teroriștilor abia vineri. Noul președinte al Siriei era considerat terorist încă din 2017, atunci când FBI a pus recompensă 10 milioane de dolari pe orice informație relevantă care ducea la capturarea lui, fost șef al unei filiale Al-Qaida.
Președintele SUA, Donald Trump, l-a recunoscut pe Al-Sharaa ca președinte al Siriei încă din luna mai, atunci când s-a întâlnit cu el în timpul unei călătorii în Golf.
Este de așteptat ca în timpul vizitei la Washington a lui Ahmad al-Sharaa, Siria să devină parte a coaliției internaționale condusă de SUA împotriva jihadiștilor. Această chestiune figurează „în fruntea agendei”, a confirmat pentru AFP o sursă diplomatică siriană.



