HomeInterneRomânii se informează tot după televiziuni

Românii se informează tot după televiziuni

spot_img

Eurobarometru. Televiziunea este în continuare principala sursă de informare în UE, inclusiv în România (72% dintre respondenți). Totuși, jumătate dintre români folosesc și rețele sociale pentru a urmări zilnic subiecte sociale și politice.
Conform sondajului, două treimi (66%) dintre respondenți utilizează mass-media tradițională pentru a urmări zilnic conținut despre actualitatea socială și politică, iar aproximativ șase din zece (59%) respondenți utilizează și alte surse digitale.

În ceea ce privește sursele de informare utilizate, aproximativ șapte din zece cetățeni ai UE (71%) au indicat ca principală sursă de informare televiziunea, un procent similar cu cel din România (72%). De asemenea, jumătate dintre români au indicat platformele sociale ca sursă de informare, cu Facebook pe primul loc, urmată de Youtube și TikTok.

Pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, cea mai utilizată sursă o reprezintă platformele de socializare (65%).

Totodată, 42% dintre respondenți consideră că televiziunea a devenit mai importantă pentru ei în ultimul an, în timp ce 25% apreciază că rolul platformelor sociale a crescut.

Studiul relevă o combinație între consumul activ și pasiv de informații:
– 66% dintre utilizatori caută intenționat conținut social și politic;
– 76% îl întâlnesc accidental, în timpul navigării ocazionale.

În ceea ce privește expunerea la dezinformare, 66% dintre europeni spun că au întâlnit știri false cel puțin o dată în ultimele șapte zile. Totuși, doar 61% se declară încrezători că pot recunoaște dezinformarea, iar 30% nu au încredere în propriile capacități de a o identifica.
Sondaj realizat de Parlamentul European arată atitudinile cetățenilor față de rețelele sociale și analizează aspecte precum obiceiurile de informare, modelele de utilizare a rețelelor sociale, expunerea la dezinformare și implicarea în conținutul creat de influenceri.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img