Scandal uriaș în meciul în care Olăroiu a ratat calificare directă la Mondial! Bătaie în toată regula și obiecte aruncate din tribune
Emiratele Arabe Unite a pierdut în fața Qatarului cu scorul de 1-2, iar naționala pregătită de Cosmin Olăroiu a ratat calificarea directă la Cupa Mondială.
Emiratele Arabe Unite ocupă locul doi în grupă, cu trei puncte, și se va califica la Mondial dacă va câștiga barajul cu Arabia Saudită sau Irak.
Nervii întinși la maximum la Qatar – Emiratele Arabe Unite
Qatar a deschis scorul în minutul 49 prin Khoukhi, iar Pedro Miguel a dublat avantajul gazdelor în minutul 74. A urmat apoi un scandal imens.
Jucătorii qatarezi au sărbătorit golul lui Pedro Miguel în fața galeriei oaspeților, lucru ce i-a înfuriat pe fanii veniți din Emirate. O parte din suporteri a pătruns pe teren și a mers direct spre jucători, unde a urmat o bătaie în toată regula până la intervenția forțelor de ordine.
Echipa lui Olăroiu a redus din diferență în prelungiri, după ce Salman a fost eliminat, iar Qatar a rămas în inferioritate numerică.
Momentele tensionate au apărut și pe final, când suporterii din Qatar au început să arunce cu obiecte din tribune spre jucătorii lui Olăroiu.