Insula vulcanică Surtsey a a apărut în anii 1960, iar oamenii de știință spun că studiul evoluției sale oferă speranță pentru ecosistemele afectate din întreaga lume, a relatat The Guardian. “În această zonă, se întâmplă o dată la 3.000 – 5.000 de ani”, a declarat un geograf de la Institutul de Științe Naturale al Islandei.
Echipajul vasului Ísleifur II tocmai terminase de aruncat plasele în largul coastelor sudice ale Islandei când și-a dat seama că ceva nu este în regulă. În întunericul unei dimineți de noiembrie din 1963, o masă întunecată s-a ridicat pe cer deasupra Oceanului Atlantic. Marinarii s-au grăbit la radio, crezând că o altă navă de pescuit arde pe mare, însă, niciun vas din zonă nu era în pericol.
Apariția insulei Surtsey le-a oferit cercetătorilor o oportunitate științifică importantă
Scenele s-au derulat pe 14 noiembrie 1963, o nouă insulă vulcanică a ieșit din mare, în largul coastei de sud a Islandei – Surtsey, numită astfel după un uriaș al focului din mitologia locală.
Apoi, navă maritimă de pescuit, echipată cu traule, folosită și pentru dragarea epavelor a început să se deplaseze neașteptat, ceea ce i-a neliniștit și mai mult. Conform sursei citate, bucătarul a alergat să-l trezească pe căpitan, crezând că sunt atrași într-un vârtej. În cele din urmă, prin binoclu, au zărit coloane de cenușă care izbucneau din apă și au înțeles ce se întâmpla: un vulcan erupea în adâncurile oceanului.
Până la răsărit, cerul era plin de cenușă neagră, iar sub suprafața apei începea să se formeze o creastă. A doua zi dimineață, aceasta avea deja 10 metri înălțime. O zi mai târziu, ajunsese la 40 de metri. Se năștea o insulă.
După două luni, formațiunea stâncoasă avea peste un kilometru lungime și atingea 174 de metri în punctul cel mai înalt. A fost numită “Surtsey”, după uriașul de foc “Surtr” din mitologia nordică, au mai scris jurnaliştii de la The Guardian.
Locuitorii și pescarii din arhipelagul Vestmannaeyjar din apropiere au privit cum fulgerele loveau erupția vulcanică, care își schimba constant intensitatea, luminând semiîntunericul iernii. Au trecut doi ani până când vulcanul a încetat complet să erupă.
În 1964 au păşit pe insula Surtsey primii oameni de știință
“Erupția încă era în desfășurare când am zărit prima plantă – s-a întâmplat foarte repede”, își amintește Olga Kolbrún Vilmundardóttir, geograf la Institutul de Științe Naturale al Islandei.
“Este extrem de rar să aibă loc o erupție care formează o insulă și aceasta să fie durabilă. În această zonă, se întâmplă o dată la 3.000 – 5.000 de ani”, a mai explicat specialista Olga Kolbrún Vilmundardóttir. Cele care se formează de obicei sunt repede erodate și înghițite de ocean.
Apariția insulei Surtsey le-a oferit cercetătorilor o oportunitate științifică prețioasă: să observe cum viața colonizează și se răspândește pe o insulă neatinsă de influența umană care a acaparat mare parte din planeta noastră.
Din 1960 până în prezent au mai apărut şi alte insule, dar niciuna la fel de stabilă din punct de vedere ecologic precum Surtsey
Alte insule au apărut de la anii 1960 încoace, însă, oamenii de știință spun că niciuna nu a fost la fel de stabilă din punct de vedere ecologic. Ultima dată când s-a întâmplat ceva similar înainte de formarea insulei Surtsey a fost în 1927, odată cu nașterea insulei Anak Krakatau, în Indonezia – dar aceasta a fost rapid contaminată de activitatea umană. Cercetătorii islandezi au fost hotărâți ca de data aceasta lucrurile să fie diferite.
În 1965, Surtsey a fost pusă sub protecție oficială de către guvern. Doar cercetătorii și, ocazional, câte un jurnalist – sub strictă supraveghere – aveau voie să o viziteze. Oile nu aveau voie să pască acolo niciodată. În același an a fost observată prima plantă: un tufiș de sea rocket (Cakile maritima), adus de valuri de pe continentul islandez.
“Primii oameni de știință care au pășit pe Surtsey, în 1964, au văzut că semințele și resturile de plante fuseseră aduse la țărm. Păsările veneau chiar și ele pe insulă, curioase să vadă ce se întâmplă. Erupția era încă activă atunci când au zărit prima plantă – s-a întâmplat foarte repede”, povestește Olga Kolbrún Vilmundardóttir.
Oamenii de știință se așteptau ca algele și mușchii să fie primii coloniști, formând o bază de sol care să poată susține ulterior plante vasculare. Însă acel pas a fost complet sărit. În anii următori, tot mai multe plante au fost aduse de valuri, iar unele s-au prins de stânca vulcanică goală a insulei. După un deceniu însă, procesul părea să se fi oprit.
Pawel Wasowicz, directorul departamentului de botanică al Institutului de Științe Naturale, explică: “Oamenii se întrebau: ce urmează acum? În acel moment, aproximativ zece specii colonizaseră Surtsey. Vegetația era foarte rară. Apoi, au sosit păsările”.
