HomeExterneTrump face pe amorezul pe lângă Meloni

Trump face pe amorezul pe lângă Meloni

spot_img

În timpul reuniunii privind Gaza desfăşurat luni în Egipt, preşedintele SUA Donald Trump a lăudat aspectul fizic al prim-ministrului italian Giorgia Meloni, singura femeie între liderii prezenţi la summit, informează AFP.

“Nu am voie să spun asta, pentru că în mod normal este sfârşitul carierei tale dacă o spui, dar este o tânără femeie frumoasă”, a declarat preşedintele SUA – care a coprezidat conferinţa internaţională – în timpul discursului său.

În fotografia de familie a evenimentului, care a reunit circa 30 de demnitari din întreaga lume, lidera italiană a fost singura femeie, notează AFP.

“Îmi asum riscul”, a adăugat preşedintele republican în vârstă de 79 de ani, căutând-o cu privirea pe Giorgia Meloni. “Unde este? Vă deranjează dacă spun că sunteţi frumoasă? Pentru că este adevărat”, a insistat Trump. “Este foarte respectată în Italia. Este o politiciană de mare succes”, a adăugat preşedintele SUA.

Aşezată chiar în spatele lui, şefa guvernului italian a zâmbit.

Preşedintele SUA este cunoscut pentru remarcile misogine pe care le face, uneori extrem de vulgare, fără ca acestea să-i afecteze cariera politică, comentează AFP.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img