SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE cât a dat fiecare invitat darul la ”BOTEZUL MILIARDARILOR” de la National Golf Resort! Da, corect, sâmbătă seara darul l-a strâns amfitrionul. Cel care trebuie să aprecieze că nu i-am stricat ”mersul” anunțând, din nou dinainte, lista invitaților. Una pe care se regăsesc nenumărate nume grele care au afaceri în domeniul medical! Ca să nu mai spunem de ”combinatorii de la marginea sistemului”…
Mai ales că, de această dată, evenimentul pare să fi fost unul mai ”pe sărăcie”, dacă a ajuns să fie ”secretizat” lângă Periș, ci nu la Abu Dhabi.
Totul spre ghinionul ”păcăliciului” de Victor Ponta, care astfel nu s-a putut bucura de liniștea noii sale ”perle imobiliare” primită cadou de la… D.M.!
Numai că, pentru că în țara asta uite că mai există și un ”BUREAU” contrainformativ, mult mai curând decât se așteaptă Axa pesedistă Constanța – Timișoara, DNA STRIGĂ DARUL de la Periș!
Că doar nu s-ar fi putut face sâmbătă noaptea… Nu pentru că nu ar fi impus-o ”eticheta”… Ci doar pentru că un plic și cu câte 100.000 de euro este, totuși, prea mult pentru ”a acoperi” costul unui meniu, oricât de sofisticat ar fi fost acesta…
Așa că, drept dar de bunvenit, Laura Codruța Kovesi ar putea primi un probatoriu ”beton” instrumentat pentru decaparea ”MAFIEI MEDICALE” din SĂNĂTATE!
Așa că HAI CODRUȚA! Ești așteptată așa cum se cuvine de cei care conștientizează că dacă lupta anti-corupție nu va fi relansată, atunci istericul populism suveranist nu va mai putea fi oprit!
ULTIMA ORĂ! ȘEFUL POLIȚIEI ROMÂNE și DGA, AUDIERI la DNA!