Zeci de mii de oameni au protestat duminică în capitala Ankara împotriva unui proces care l-ar putea înlătura luni pe liderul principalului partid de opoziție, după o represiune judiciară de un an împotriva a sute de membri ai formațiunii politice. Imaginile difuzate în direct au arătat mulțimi care scandau cerând demisia președintelui Tayyip Erdoğan, fluturând drapeluri turcești și bannerele partidului. O posibilă de decizie de luni a instaței privind invalidarea congresului din 2023 al Partidului Popular Republican (Cumhuriyet Halk Partisi – CHP, n.red.) din cauza unor presupuse nereguli procedurale ar putea remodela partidul, zdruncina piețele financiare și influența calendarul alegerilor generale programate pentru 2028. De asemenea, instanța ar putea amâna pronunțarea unei decizii. Vorbind la mitingul de duminică, liderul CHP, Özgür Özel, a declarat că guvernul încearcă să se agațe de putere prin subminarea normelor democratice și suprimarea disidenței în urma victoriilor opoziției la alegerile locale din ultimul an. Özel a cerut, de asemenea, organizarea de alegeri generale anticipate.
OPOZIȚIA TURCĂ PROMITE SĂ REZISTE
„Acest dosar este politic. Acuzațiile sunt calomnii. Camarazii noștri sunt nevinovați. Ceea ce se face este o lovitură de stat – o lovitură de stat împotriva viitorului președinte, împotriva viitorului guvern. Vom rezista, vom rezista, vom rezista”, a spus Özel în discursul său adresat mulțimii.
Guvernul susține că sistemul judiciar este independent și neagă orice motivații politice. Autoritățile turce au reținut peste 500 de persoane, inclusiv 17 primari în ultimul an, în Istanbul și în alte municipalități conduse de CHP din întreaga țară, ca parte a anchetelor de corupție, potrivit unui raport Reuters. Sute de membri ai CHP au fost închiși în așteptarea procesului într-o anchetă amplă privind presupuse legături de corupție și terorism, printre care se numără principalul rival politic al președintelui Tayyip Erdoğan – primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu. Arestarea lui Imamoglu în martie a declanșat cele mai mari proteste din țară dintr-un deceniu, în care sute de mii de oameni au ieșit în stradă, provocând o devalorizare pentru scurt timp, dar bruscă, a lirei și a altor active turcești. Într-o scrisoare trimisă din închisoare și citită cu voce tare la mitingul din Ankara, İmamoğlu a scris că guvernul încearcă să predetermine rezultatul următoarelor alegeri prin marginalizarea rivalilor legitimi. De asemenea, el a acuzat guvernul că subminează democrația prin acțiuni judiciare motivate politic și alte eforturi de a suprima disidența. „Epoca lui «eu» în această țară se va sfârși și va începe epoca lui «noi». O persoană va pierde, iar toți ceilalți vor câștiga”, a scris İmamoğlu. Mulțimea a aplaudat și a scandat „Președintele İmamoğlu” după ce scrisoarea a fost citită cu voce tare./cstoica/dstanesc