Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, principala poartă aeriană a României, trece printr-un amplu proces de modernizare în plină perioadă estivală. Lucrările vizează înlocuirea și modernizarea punților de îmbarcare a pasagerilor în avioane. În total, vor fi instalate zece spații noi unde aeronavele se vor putea cupla la terminalul Plecări. Aceste îmbunătățiri vin într-un moment în care traficul de pasageri a crescut cu 40%, mulți români alegând destinații precum Grecia, Turcia, Spania și țările din Nordul Africii pentru vacanțele lor.
A fost inaugurată o nouă cale de rulare, precum și o parcare spațioasă pentru cinci avioane. Lucrările au inclus și îmbunătățiri ale sistemelor de preluare a apelor pluviale și ale sistemului de balizaj. Noile sisteme de balizaj și iluminat cu LED utilizează tehnologii moderne, contribuind la reducerea semnificativă a consumului de energie. În fazele precedente, s-au realizat lucrări la cele cinci căi de rulare aferente Pistei 08L-26R.
De asemenea, Platforma nr. 2 a fost extinsă, creându-se 9 noi poziții de parcare pentru avioane de cod C. Au fost modernizate și drumurile care asigură accesul rapid al echipamentelor de handling către aeronavele de pe platformele aeroportuare.



